‘Soarta Complexului Energetic Oltenia stă în mâinile Ministerului Energiei şi a sindicatelor din Târgu Jiu. De aceea, e timpul să recunoaştem unde am greşit. Ministerul Energiei trebuie să recunoască faptul că a stat ani de zile impasibil la ce se întâmpla acolo şi acum trebuie să îşi asume greşelile indiferent de cine a fost ministru. Sindicatele trebuie să recunoască şi ele că uneori s-au lăsat purtate de orgolii sau au fost influenţate de grupuri de interese care nu aveau de-a face cu interesul celor pe care îi reprezentau’, a precizat ministrul, potrivit unei declaraţii postate pe site-ul ministerului.
Grigorescu a subliniat faptul că situaţia se poate repara într-un singur fel: punând acum interesul companiei mai presus de orice altceva.
‘Într-o companie cu o pierdere financiară-record, oamenii riscă să îşi piardă locurile de muncă. Singura soluţie este oprirea devalizării companiei. Celor care gândesc că e nevoie de o schimbare radicală le spun că au dreptate. Este exact momentul unei schimbări radicale. Dar nu una în stradă, ci una care să recunoască greşelile făcute şi care să pună capăt furtului din companie. Cine îşi doreşte să salveze Complexul Energetic Oltenia trebuie să îşi asume că acum e momentul să scoatem această societate din zona intereselor particulare ale celor care au lucrat din greu la falimentarea ei’, a punctat ministrul.
Complexul Energetic Oltenia a avut anul trecut pierderi de 895 de milioane de lei, cu 30% mai mari faţă de rezultatul negativ înregistrat în 2014, când compania a avut pierderi nete de 693 milioane de lei.
Complexul Energetic Oltenia a demarat o schemă de plecări voluntare, în cadrul căreia salariaţii care vor să părăsească societatea vor primi şase salarii compensatorii, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, reprezentanţii Ministerului Energiei.
Potrivit acestora, informaţiile vehiculate în presa locală, potrivit cărora urmează să fie disponibilizaţi 3.000 de angajaţi începând cu luna martie, nu sunt adevărate.
Ministrul de resort, Victor Grigorescu, a mers joi noapte la Târgu Jiu pentru a discuta cu cei aproximativ 15 angajaţi care se află în greva foamei.
‘Am mers la Târgu Jiu ca să mă întâlnesc cu cei care se află în greva foamei la Complexul Energetic Oltenia şi ca să mă asigur că se vor întoarce cu bine la familiile lor. Greva foamei este o măsură de protest extrem şi o pot înţelege în contextul stresului generat de situaţia financiară a companiei. A fost o noapte lungă, dar am avut un dialog bun şi lămuritor. Am discutat şi cu conducerea companiei şi am primit asigurări că se caută soluţii consensuale pentru rezolvarea neînţelegerii care a dus la acest protest’, a spus ministrul.
El a subliniat că este nevoie de solidaritate din partea tuturor părţilor implicate pentru că adevărata problemă este situaţia extrem de dificilă în care se găseşte Complexul Energetic Oltenia. Asupra acestui lucru trebuie sa ne concentrăm cu adevărat. ‘Vreau să fie clar că există deschidere către dialog din partea Ministerului Energiei şi îi încurajez pe toţi cei care se simt nemulţumiţi să aleagă soluţia dialogului înaintea oricărui protest care le poate pune în pericol sănătatea’, a completat Grigorescu.
Luni, Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia a decis să propună Adunării Generale a Acţionarilor mutarea sediului social al companiei la Bucureşti, în urma unei analize realizate la nivelul conducerii executive şi administrative.
‘Nimeni nu trebuie să se teamă de venirea Complexului Energetic Oltenia în Bucureşti. Este un lucru bun, care trebuia făcut mai demult, care dă o şansă reală Complexului să-şi asigure un viitor şi să păstreze cele peste 15.000 de locuri de muncă’, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Victor Grigorescu.