Atac dur la eoliene: Schema de sprijin ar putea scădea la jumătate
Proiectul de lege ar avea ca rezultat diminuarea numărului de certificate verzi care se acordă pentru investitorii din eoliene, centrale fotovoltaice, micro-hidrocentrale şi centrale pe biomasă.
Ultima formă a proiectului de lege prin care să fie reduse schemele de sprijin pentru energia verde, citat de ZF, ar prevede o reducere de la două certificate verzi la eoliene la 1 sau 1,5, de la 3 certificate la 1,4 pentru microhidrocentrale, de la 6 la 3,5 pentru centrale fotovoltaice şi de la 2 certificate la 1,6 pentru biomasă.
De asemenea, proiectul prevede ca nivelul maxim acceptat pe piaţa de tranzacţionare a certificatelor verzi să fie 30 euro/MW, faţă de 55 euro/ MW în prezent şi păstrarea minimului garantat la 27 euro/MW.
Ministrul Energiei: Cei ce investesc în eoliene vor câştiga mai puţin
Documentul citat de Ziarul Financiar şi-a găsit azi sprijin în declaraţii făcute de ministrul Energiei, Constantin Niţă. „Nu putem distruge producătorii români de energie convenţională numai de dragul energiei regenerabile. Cei ce investesc în eoliene vor câştiga mai puţin. Nu foarte mult, ci mult. Trebuie să înţelegem că efectul de multiplicare în economie al eolienelor este zero. În afară de firme de pază, investitorii nu mai angajează forţă de muncă, a spus ministrul delegat pentru Energie.
Potrivit acestuia, investitorii de până acum în eoliene doar importau turbinele, le montau, începeau să producă, astfel încasând banii din schema suport de la stat şi îşi duceau profiturile peste graniţă, la firma mamă.
„N-am văzut până acum investitor dispus să construiască local o fabrică e producţia turbinelor eoliene”, a mai adăugat Niţă.
Numărul de certificate verzi pentru energia produsă în centrale fotovoltaice va fi cu siguranţă redus în 2014, dar o decizie pripită a Guvernului ar lăsa impresia de „neseriozitate”, a declarat săptămâna trecută Zoltan Nagy-Bege, membru al Consiliului de reglementare din ANRE.
Guvernul sprijină producţia de energie regenerabilă prin sistemul de certificate verzi. Companiile care produc energie alternativă primesc gratuit de la stat certificate verzi, al căror număr variază în funcţie de tehnologie.
Certificatele verzi se acordă pentru cantitatea de energie produsă. Legislaţia obligă furnizorii să cumpere aceste certificate de la producători. Costul achiziţiei acestor certificate se reflectă în facturile finale la consumatori, astfel că preţul electricităţii a crescut şi continuă să crească. Pe de altă parte, costul tehnologiilor pentru producţia energiei alternative a scăzut.
În România funcţionează centrale eoliene de 1.600 MW, unităţi fotovoltaice de 71 MW, centrale pe biomasă de 44 MW şi microhidrocentrale, cu puteri sub 10 MW, de 453 MW. Totodată, sunt în teste centrale eoliene de 700 MW, microhidrocentrale de 2 MW şi unităţi pe biomasă de 1 MW.