Ministrul Energiei, despre volumul mare de gaze importate: Suntem în perioada de vară când trebuie să înmagazinăm pentru iarnă
Şeful de la Energie a refuzat să facă vreo legătură între volumul mare de gaze importate şi OUG 114/2018, care a limitat preţul de vânzare a gazelor pentru clienţii casnici.
„Noi suntem acum în următoarea situaţie: suntem în perioada de vară, când consumul de gaze nu e atât de mare, când trebuie să înmagazinăm pentru perioada de iarnă, şi, faţă de alţi ani, Ministerul Energiei, împreună cu ANRE, a dat dispoziţii mult mai devreme şi a zis mult mai devreme cât trebuie înmagazinat şi am spus: ‘Înmagazinaţi cât puteţi de repede’. Preţurile acum sunt scăzute la gazele de import, de aia se importă mai multe gaze, nu din alt motiv. După părerea mea, proverbul românesc ‘omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie’ e un proverb pe care în mod normal un minister cu scaun la cap trebuie să-l folosească”, a afirmat Anton Anton.
Acesta a susţinut că rolul ordonanţei 114 a fost protejarea consumatorilor casnici.
„Ordonanţa 114 este în Parlament şi noi, ca minister, participăm la discuţii. Ordonanţa 114, din punct de vedere al Energiei, a fost dată pentru a proteja consumatorii care sunt defavorizaţi, după cum se vorbeşte şi după cum s-a demonstrat. Consumatorul (defavorizat – n. r.) a fost definit, problema a fost că el nu este identificat. Şi de identificat trebuie să-l identifice Ministerul Muncii”, a explicat el.
Ministrul Energiei a susţinut că importurile de gaze nu au legătură cu producţia internă de gaze, pe care a prezentat-o drept constantă.
„Producţia internă e constantă, eventual scade cu 2% pe an, în funcţie de ce resurse se mai găsesc. De exemplu, acum, Caragele (noua exploatarea de gaze de la Caragele, judeţul Buzău – n. r.) ne-a ridicat un pic producţia internă, dar vorbim de 2%, 3%, 5%, adică nu vorbim de cantităţi enorme”, a afirmat Anton Anton.
În altă ordine de idei, el a apreciat că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar transforma România în cel mai mare producător de gaze din UE, dar cu toate acestea gazele din producţia internă nu sunt suficiente pentru necesarul nostru.
„Noi, în România, avem cam 30% din populaţie care este racordată la reţelele de gaze. Inadmisibil de puţin, gândindu-ne că România este producător de gaze, iar după Brexit o să fie cel mai mare producător de gaze din UE. E adevărat, nu ne ajung gazele pe care le producem noi. Nu ne ajung, cred că ne-ar ajuta extrem de mult gazele din Marea Neagră, pentru care suntem pregătiţi, avem extensii de reţele, centrale noi, centrale de cogenerare pentru marile oraşe”, a adăugat ministrul.