Ministrul energiei din Qatar: „Răul abia urmează să vină” în privinţa penuriei de energie din Europa

Ministrul energiei din Qatar a avertizat marţi că "răul abia urmează să vină" în ce priveşte penuriile de petrol şi gaz din Europa, subliniind că iarna călduroasă a permis evitarea unor greutăţi şi mai mari pe parcursul ultimelor luni, relatează AFP.
AGERPRES - mar, 23 mai 2023, 13:47
Ministrul energiei din Qatar:

Bogatul emirat din Golf, aflat printre primii exportatori de gaz din lume, speră să încheie contracte de lungă durată cu statele europene care, în cea mai mare parte, au refuzat până acum, în pofida demersurilor lor frenetice vizând găsirea de alternative la combustibilul rusesc, notează France Presse.

„Singurul lucru care a salvat omenirea şi Europa în acest an au fost o iarnă caldă şi încetinirea economiei”, a declarat ministrul Saad Al-Kaabi în cadrul unui forum desfăşurat la Doha.

După invazia rusă din Ucraina din februarie 2022, europenii au manifestat temeri privind o penurie gaz, din cauza sancţiunilor împotriva Moscovei şi a creşterii preţurilor pe pieţele mondiale, aminteşte AFP.

„Dacă economia începe să ia avânt în 2024 ca urmare a unei ierni normale, cred că urmează ce e mai rău”, a estimat ministrul qatariot.

„Dacă nu conştientizează acest lucru, dacă nu au plan adecvat, demonizează companiile de petrol şi gaz şi nu discută cu producătorii”, europenii vor fi nevoiţi să facă faţă unei „realităţi care se va impune”, a avertizat acesta.

Qatarul a avertizat că politicile guvernamentale privind tranziţia energetică vor descuraja investiţiile în combustibilii fosili şi vor duce la o penurie de gaze naturale în următorul deceniu, inclusiv în Europa, transmite Bloomberg.

„Va exista un deficit major de gaze în viitor, în special în urma eforturilor spre tranziţia energetică, pe care le apreciem ca extrem de agresive. Stabilitatea economică şi responsabilitatea privind mediul nu se exclud reciproc. Trebuie să le avem pe ambele”, a afirmat marţi Saad al-Kaabi, ministrul Energiei din Qatar, la Forumul economic de la Doha.

Comentariile sale se regăsesc în declaraţia omologului său saudit, prinţul Abdulaziz bin Salman, care susţine că politicienii din Marea Britanie şi alte ţări „au ochelari de cal”. Ei sunt prea optimişti privind rapiditatea renunţării la petrol şi gaze şi înlocuirea cu regenerabile şi energie mai curată, susţine oficialul saudit.

Cotaţiile gazelor au scăzut anul acesta, în special în Europa, faţă de nivelul ridicat de anul trecut. După invadarea Ucrainei de către Rusia, competiţia pe piaţa gazelor naturale lichefiate (GNL) s-a intensificat, Europa având nevoie de mari cantităţi de GNL pentru a înlocui gazele naturale ruseşti livrate prin conducte şi care anterior asigurau aproape 40% din importurile continentului.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni europene
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni ...
Ministerul rus de Externe a anunţat sâmbătă că a răspuns noului pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene extinzând semnificativ lista oficialilor UE şi ai statelor membre care au......
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat documentele de finanţare pentru ...
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...