Ministrul Energiei: Guvernul ar putea prelungi memorandumul cu Rompetrol, dar există şi alte soluţii

Economica.net
21 09. 2016
petromidia_67898765432_32225200

‘Am desemnat compania care va reprezenta interesele statului român în acest aranjament financiar (Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie – n.r.), dar este un proces complicat din punct de vedere tehnic, care va trebui să scoată la final un acord al acţionarilor. Ca de fiecare dată, în astfel de situaţii complicate, ne asumăm un termen, dar nu ţine numai de noi. Fără discuţie, se vor lua toate măsurile ca să fie protejate interesele statului român şi, dacă este nevoie de prelungiri, se vor face toate prelungirile. Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. Vorbim de discuţii extrem de complexe şi de o istorie destul de complicată. Cât priveşte Ministerul Energiei, pentru noi lucrurile sunt destul de clare. Ei sunt un investitor important în România şi vor continua să fie’, a spus ministrul, prezent la un forum pe teme economice.

El a fost întrebat de ce negocierile durează atât de mult, din moment ce toate lucrurile sunt clare.

‘Până la începutul acestui an, negocierile care trebuiau să decurgă ca urmare a acestui memorandum nu au fost demarate. Noi suntem cei care le-au demarat şi sigur că nu se poate aştepta nimeni ca un proces de o asemenea amploare să se încheie în două sau trei luni, după o perioadă lungă în care nu s-a întâmplat nimic’, a răspuns Grigorescu.

Potrivit acestuia, prelungirea memorandumului este doar una dintre soluţiile pe care le are în vedere Guvernul.

‘Dacă nu există o înţelegere şi o soluţie între părţi până la finalul anului, prelungirea memorandumului este cu siguranţă una dintre posibilităţi. Nu excludem niciuna dintre ele. Nu aş vrea să mă antepronunţ’, a susţinut ministrul Energiei.

Întrebat care ar putea fi o altă soluţie, în afară de prelungirea memorandumului, ministrul a evitat să dea un răspuns concret.

‘Cum spuneam, negocierile sunt în curs şi nu aş vrea să intervin într-un proces tehnic. Să vedem cum se derulează acesta şi care este concluzia. În momentul în care vom avea elemente suplimentare, fără să dau eu vreo linie dintr-un birou, să intervin peste un exerciţiu tehnic, le vom comunica’, a arătat Grigorescu.

Memorandumul dintre Rompetrol şi statul român a fost aprobat în Guvern la finele lunii ianuarie 2014. Documentul prevede faptul că Rompetrol va achiziţiona cu 200 de milioane de dolari o participaţie de 26% din Rompetrol Rafinare. De asemenea, memorandumul prevede înfiinţarea unui fond de investiţii comun în valoare de un miliard de dolari.