Ministrul Energiei: Nu avem un program de iarnă aprobat. Îl voi promova în regim de urgenţă zilele următoare

Economica.net
27 11. 2015
caldura_calorifer1_65349900

‘La acest moment nu avem un program de iarnă aprobat. Aceasta înseamnă un Program care să identifice parametrii în care societăţile din domeniu trebuie să funcţioneze în această perioadă pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu energie a României. Ar fi fost util ca acest program să fi fost aprobat încă de la începutul toamnei. Îl voi promova în regim de urgenţă în zilele următoare. Chiar dacă este târziu, după părerea mea este foarte necesar. Urmează o hotărâre de guvern. Acesta este mijlocul legal prin care instituim acest program de iarnă’, a spus Victor Grigorescu.

Ministrul a precizat că o hotărâre de guvern presupune o perioadă de dezbatere publică şi că acest Program va fi operaţional, dar a dat asigurări că între timp comandamentul de iarnă se va întâlni cu regularitate, o dată pe săptămână sau de câte ori va fi necesar.

Grigorescu a afirmat că Ministerul Energiei gestionează un Comandament de iarnă cu societăţile din subordine, cu alţi operatori implicaţi şi că regretă faptul că acest Comandament l-a convocat el pentru prima dată în acest sezon, aproape de 1 decembrie, în condiţiile în care ar fi fost probabil util să fi fost convocat la începutul lunii octombrie.

De asemenea, ministrul a făcut referire la situaţia aprovizionării cu apă caldă şi agent termic în Capitală şi a spus că a avut săptămâna trecută o întâlnire cu toţi factorii implicaţi şi ca va continua să îi invite şi în săptămânile viitoare pentru a discuta împreună despre măsuri concrete şi îndeplinirea acestora.