Ministrul Energiei, Toma Petcu: Hidroelectrica va trebui listată la bursă, pentru că are potenţial
‘Hidroelectrica este una din companiile importante pentru statul român, în mod special pentru domeniul energetic. Am început, împreună cu preşedintele Directoratului din Hidroelectrica, Bogdan Badea, încă de săptămâna trecută, o serie de vizite, la Vidraru, pe lanţul de la Sadu, iar acum, suntem la Porţile de Fier I, pentru că este, cum îi place cuiva să spună, campionul energetic din Hidroelectrica. PF I este principalul producător de energie electrică din Hidroelectrica şi, dacă ar fi să facem o extrapolare şi la nivel naţional, am avut o serie de lucrări de retehnologizare, pornite de undeva din 1997. Avem unele litigii internaţionale pe care încercăm să le rezolvăm, să găsim cele mai bune soluţii pentru a finaliza lucrările, dar, în mod special, pentru a ne menţine în parametrii optimi de funcţionare’, a afirmat ministrul Energiei.
De asemenea, potrivit lui Petcu, este o prioritate pentru minister şi stabilitatea barajului. În acest sens, există şi o analiză efectuată împreună cu partenerii sârbi, pe partea disipatorului de energie şi se speră ca soluţiile, cât mai bune, să fie cât mai repede implementate, adică, să fie scos la licitaţie proiectul de execuţie pentru stabilitatea barajului.
‘Am cerut domnului director ca în termen de o lună să scoatem la licitaţie şi partea de modernizare-retehnologizare de la Vidraru. Vorbim de cele patru grupuri, în valoare de aproape 86 milioane euro. Sunt proiecte necesare şi importante pentru stabilitatea companiei, pentru dezvoltarea acestui segment şi pentru rentabilizare, dar în mod special pentru asigurarea serviciilor de sistem – este principalul obiect de activitate pe care compania îl are. Şi este deosebit de important, mai ales că acum două zile am avut un eveniment nefericit din cauza condiţiilor meteo în zona Gorjului, unde au fost patru grupuri de la CEO oprite instantaneu şi am reuşit, pe baza rezervei de la Hidro pe care am avut-o la dispoziţie la momentul respectiv şi pe baza deciziei date din Biroul Energetic Naţional, să suplinim, aproape instantaneu, aceste cantităţi, fără a risca să avem un deficit de energie în sistem sau în blackout’, a precizat ministrul Toma Petcu.
Potrivit acestuia, potenţialul hidroenergetic al României este unul generos, care trebuie menţinut, modernizat şi dezvoltat.
O altă prioritate legată de Hidroelectrica se referă la strategia de privatizare, fapt pentru care compania trebuie să devină transparentă, iar pe lângă un jucător pe piaţa energetică, să devină un jucător şi pe piaţa de capital, susţine ministrul Petcu. În acest sens, se va analiza dacă pe baza hotărârii vechi sunt cele mai bune soluţii de listare sau poate este cazul să fie schimbate, prin decizii luate la nivel de guvern.
La rândul său, preşedintele Directoratului din Hidroelectrica, Bogdan Badea, afirmă că această companie este foarte puternică şi trebuie să depăşească această etapă, având în vedere că listarea companiei se află în linie dreaptă.
‘Avem în portofoliu, în acest moment, şi investiţiile istorice, pornite încă dinainte de 1990, care ne-au creat şi ne creează anumite probleme în procesul de listare. Practic, deţinem atât investiţii care îşi vor găsi finalitatea, pentru a căror finalizare vom merge cu motoarele turate. Deţinem şi o serie de investiţii care au fost demarate în ideea că vor îndeplini funcţiuni complexe, precum atenuare tranşă de viitură, funcţiune energetică, dar nu ca pondere majoritară, parte de alimentări cu apă, protecţii împotriva inundaţiilor. Or, listarea Hidroelectrica, fără rezolvarea acestor probleme, care nu ţin numai de această companie, ci de o voinţă conjugată a mai multor entităţi ale statului, a fost întârziată puţin, dar suntem convinşi că cel târziu anul viitor acest lucru se va întâmpla’, a spus Bogdan Badea.
Acest lucru este important atât pentru piaţa de capital din România, cât şi pentru imaginea României în exterior, fapt pentru care propunerea Hidroelectrica este de a merge pe un sistem dualist, nu numai la Bursa Română, ci şi la o bursă internaţională, aşa cum s-au făcut şi celelalte listări, a adăugat el.
‘Sigur, e o decizie care nu ne aparţine. Oricum, Hidroelectrica este pregătită pentru oricare dintre variantele procesului de listare. Este o chestiune extrem de importantă pentru companie, care va mări transparenţa şi va reuşi să atragă foarte mulţi investitori români şi străini. Va fi o companie care se va extinde’, consideră preşedintele Directoratului din Hidroelectrica.