Ministrul energiei, Toma Petcu: Primăria Giurgiu a primit 4,5 milioane lei pentru subvenţii la încălzire
‘Prin efortul conjugat al tuturor autorităţilor locale, Primăria Giurgiu a primit sprijinul necesar pentru perioada de iarnă pentru încălzire, acei bani pentru subvenţie, sunt 4,5 milioane de lei, o sumă necesară şi care va sprijini foarte mult Primăria Giurgiu. Hotărârea de guvern a fost adoptată în această săptămână, sper ca sumele să ajungă în timp util şi să se facă plăţile. Este foarte important că în această perioadă, chiar dacă Guvernul a reuşit foarte multe măriri atât de salarii, cât şi de pensii, a găsit şi resursele necesare pentru a echilibra bugetele locale ale primăriilor şi în special pentru pregătirea perioadei de iarnă a primăriilor mari, unde mai există sistemul centralizat de încălzire”, a afirmat Petcu în cadrul unei conferinţe de presă.
Ministrul a apreciat faptul că Giurgiu este una dintre localităţile cu un sistem centralizat de încălzire „destul de stabil, bine pus la punct”.
„Nu este foarte vulnerabil, are acea producţie de energie termică pe gaze care este, şi din punct de vedere financiar, avantajoasă, dar şi echilibrată şi poate să asigure furnizarea agentului termic la timp. Pentru că am văzut situaţii destul de critice la Arad şi vreau să vă spun că acolo, în urma unor indecizii de-a lungul timpului ale administraţiei locale, situaţia este destul de complicată şi e cu vulnerabilitate foarte mare. Suceava are probleme foarte mari, Galaţi are, de asemenea, probleme foarte mari”, a menţionat el.
Petcu a amintit că la Giurgiu s-au făcut investiţii şi în reţelele termice primare şi secundare de distribuţie către populaţie, ceea ce este un lucru benefic, pentru că „în alte localităţi reşedinţă de judeţ sunt probleme foarte mari şi pe distribuţie”.
Ministrul energiei a susţinut că, din poziţia pe care o are, nu a favorizat în niciun fel municipiul Giurgiu la acest capitol.
‘De niciun fel nu am favorizat Giurgiu, asta este o decizie politică în baza unor solicitări. Absolut toate unităţile administrativ-teritoriale care au solicitat sume au primit bani, nu neapărat valorile solicitate, dar, mai mult sau mai puţin, s-au alocat sume şi la Arad şi primarul de la Arad este dintr-o altă formaţiune politică, ce nu este la guvernare, asta nu înseamnă că nu i s-au alocat sumele necesare. Nu are legătură încălzirea populaţiei cu sprjinul pe care poate să-l dea un parlamentar sau un membru al guvernului, absolut deloc nu se pune problema să se trateze lucrurile aşa’, a afirmat Toma Petcu.