Ministrul Energiei va avea discuţii preliminare cu reprezentanţi ai FMI

Economica.net
21 01. 2015
acord_fmi_me832693ra_79072700_11794100

‘Vom face un calendar (al listărilor la Bursă – n.r.) de comun acord, discutăm. Chiar mâine o să ne vedem cu reprezentanţii lor în ţară şi ne vom pune de acord’, a spus Gerea, întrebat de jurnalişti despre discuţiile cu reprezentanţii FMI.

Întrebat despre calendarul de liberalizare a preţului la gaze, ministrul a precizat că va fi discutat împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, scrie Agerpres.

O misiune comună a FMI şi Comisiei Europene urmează să vină la Bucureşti la finele acestei luni, pentru o evaluare completă a actualului program de finanţare.

Premierul Victor Ponta a declarat, în urmă cu două zile, că o analiză a reformelor structurale va fi făcută cu ocazia următoarei misiuni la Bucureşti a partenerilor financiar internaţionali, partea română având dorinţa de a încheia cu bine acest acord.

‘Cred că pe 27 este prima zi, dar este o misiune ceva mai lungă şi, în ceea ce mă priveşte, partea de adoptare a bugetului în condiţiile discutate cu partenerii noştri internaţionali s-a făcut. Acum trebuie să facem o analiză a reformelor structurale, în special aplicarea managementului privat – acea Ordonanţă 109/2011. Avem dorinţa de a încheia cu bine acest acord, astfel încât în toamnă să putem să decidem dacă mai facem un nou acord şi în ce formă îl mai facem’, a precizat Victor Ponta.