Ministrul Energiei: Voi cere ANPC să demareze un control să vedem cum s-au aplicat aplicat plafonările şi compensările

06 01. 2022
virgil_popescu_06838700

„Mâine o să solicit ANPC să demareze – au trecut deja două luni de zile de la aplicarea acestei legi – să demareze un control tematic, să vedem cine şi cum a aplicat această lege, să vedem dacă au aplicat plafonări, compensări, pentru că nu putem lăsa furnizorii să facă de capul lor aplicarea sau neaplicarea aceste legi. La nivelul ministerului, pe zona de IMM-uri, acolo unde noi acordăm la rândul nostru ajutorul de stat către firme furnizorilor, practic acele compensări către IMM-uri, le dăm noi de la Ministerul Energiei furnizorilor, le despăgubim furnizorilor, nu au depus prea mulţi furnizori cereri de a solicita plată de la bugetul de stat. Mai aşteptăm să treacă şi 15 ianuarie, poate că au fost sărbători…”, a declarat, miercuri, ministrul Energiei, la Digi 24.

El a precizat că a solicitat colegilor din minister să facă o evaluare exactă la asociaţiile de furnizori cu facturile compensate emise către persoane fizice şi IMM-uri pentru a vedea cum a fost implementată această lege, scrie Agerpres.

„Am solicitat şi colegilor din minister să facă o evaluare exactă la asociaţiile de furnizori, câte facturi au emis către persoane fizice cu compensate, către IMM-uri, către spitale, către grădiniţe şi şcoli, să avem o evaluare în cursul acestei luni, exact aşa cum a fost implementată această lege, să vedem dacă sunt sincope în această implementare, dacă poate fi îmbunătăţită şi evident să luăm decizii mai departe”, a spus şeful de la Energie.

Ministrul a precizat că oamenii trebuie să ştie că dacă au preţul mai jos decât plafonul atunci nu li se poate aplica decât compensarea, dacă se încadrează în limita de consum, iar dacă se încadrează în limita de consum trebuie să aibă şi compensarea în factură, iar dacă nu li s-a aplicat compensarea se pot adresa ANPC şi ANRE.

Întrebat de moderator cu cât i-a crescut factura faţă de toamna anului trecut, Popescu a răspuns: „Să ştiţi că nu mi-a crescut factura şi mai multor colegi nu le-a crescut factura, pentru că am avut un contract cu preţ fix încheiat în urmă cu un an şi sunt încă în perioada de derulare a acestui contract şi foarte mulţi dintre furnizorii mari ne-au spus că au contracte care expiră cam după perioada de 31 martie”.

Potrivit sursei citate, evaluarea care se va face în minister în luna ianuarie este şi pentru a vedea tendinţele de preţ după perioada de 31 martie, când expiră acest ajutor.”Eu estimez din aprilie încolo o temperare a preţului gazului natural, o scădere a preţului la gazul natural care evident va aduce şi o temperare a preţului la energie electrică. Să nu uităm că vine primăvara, vara scade consumul, nu va mai fi aşa o presiune pe preţ. Probabil, şi am mai tot spus-o: creşterea exponenţială a preţului la gaze naturale a fost cauzată de jocul geopolitic al Federaţiei Ruse (…) şi cred că e complicat să joci la fel într-o perioadă în care nu ai cerere, (…) când vara consumul de gaze este foarte mic. (…) Ne aşteptăm ca preţurile să scadă şi ne uităm şi pe prognoze. Evident că se va tempera această creştere, dar nu ne aşteptăm la o scădere a preţului la energie electrică la nivelul anului trecut şi aşa ceva e clar că nu se mai poate. Preţul certificatului de CO2 a energiei produse pe bază de cărbune a crescut foarte mult, CO2 la 80 de euro pe MW, doar certificatul CO2, dar vom vedea ce măsuri vom lua în continuare şi pentru iarna următoare. Gândim deja noi seturi, noi pachete de măsuri în aşa fel încât să nu ne prindă nepregătiţi pentru perioada următoare”, a adăugat ministrul Energiei, Virgil Popescu.