Ministrul Energiei vrea să devină prosumer: Am un acoperiş către Sud perfect pentru montarea panourilor solare

Economica.net
01 04. 2019
panou_solar_31272500

„Ştiţi de multă vreme, toată lumea mă întreabă cât plătesc pe gaze, cât plătesc la lumină. Nu vreau să vă spun. Şi nu vreau să spun cât pentru că plătesc extrem de puţin. Eu am predat o viaţă întreagă economia de energie. Asta am predat. Şi asta facem. Sigur că din când în când soţia mea, care e mai economă decât mine, mai strigă la mine să mai sing un bec, dar sigur, programul ăsta cu panourile fotovoltaice şi cu prosumerul, pentru că de fapt aici este câştigul, este un program la care eu personal aş dori să particip. Probabil că mă voi înscrie când va începe. Dar m-am gândit şi ne-am sfătuit şi cred că avem toate condiţiile să participăm din punct de vedere al structurii casei. Deci am aşa un acoperiş către Sud perfect pentru montarea panourilor solare”, a spus Anton Anton la finalul conferinţei de presă comune cu comisarul european pentru politici climatice şi energie, Miguel Arias Canete.

El a precizat că acesta este un program important pentru români pentru că prosumerii aduc o schimbare fundamentală în concepţia generală de producţie a energiei electrice.

De asemenea, ministrul a anunţat, în cadrul conferinţei de presă, că în cadrul reuniunii CESEC au fost semnate două acorduri de finanţare.

„Am început de dimineaţă cu o întâlnire cu reprezentanţii industriei energetice în cadrul conferinţei Aspen, care s-a finalizat cu asumarea şi semnarea de către aceştia a declaraţiei comune pentru o infrastructură de gaz sustenabilă şi inteligentă pentru Europa. Am continuat cu reuniunea ministerială a Iniţiativei de Cooperare Regională în domeniul energiei, CESEC, unde au fost semnate două acorduri de granturi oferite de Uniunea Europeană pentru două proiecte de interes comun: reabilitarea şi modernizarea sistemului de transport al gazului în Bulgaria (27 milioane de euro) şi Interconectarea Greciei cu Bulgaria in domeniul electricităţii (28 milioane de euro). Cred că interconectările între statele membre sunt cheia viitorului energetic al Uniunii Europene. Iar CESEC, a cărei reuniune ministerială se organizează pentru a doua oară în România, din cele cinci astfel de întâlniri de până acum, a avut un rol important, punând bazele unor astfel de interconectări”, a spus Anton Anton.

La sfârşitul anului trecut, Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat pachetul de reglementări pentru comercializarea energiei electrice produsă în centrale electrice din surse regenerabile de către prosumatori.

„Ordinele aprobate astăzi oferă cadrul de reglementare pentru asigurarea dreptului consumatorilor finali de a deveni prosumatori şi de a fi remuneraţi pentru energia electrică livrată în reţea, măsuri necesare pentru deschiderea de noi perspective pentru consumatorii finali, inclusiv prin înlesnirea condiţiilor de participare a acestora la piaţa de energie electrică în calitate de prosumatori”, au explicat reprezentanţii autorităţii în data de 28 decembrie 2018.

Parlamentul a aprobat, în iulie, Legea nr. 184/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, care precizează: „Prosumatorii (sau prosumerii – n. r.) care deţin unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum pot vinde energia electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică furnizorilor de energie electrică cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, conform reglementărilor ANRE”.

Comisarul european pentru politici climatice şi energie, Miguel Arias Canete, efectuează o vizită la Bucureşti pe 1 şi 2 aprilie 2019.

Oficialul european a participat luni la reuniunea „Iniţiativa de Cooperare Regională în domeniul energiei în Centrul şi Sud-Estul Europei” iar marţi va participa la Consiliul Informal de Energie, prezidat de ministrul Energiei, Anton Anton.

Cooperarea regională CESEC a fost lansată în 2015 sub auspiciile Comisiei Juncker şi s-a dovedit a fi un succes în îmbunătăţirea siguranţei aprovizionării în regiune.