Ministrul finanțelor, Florin Cîțu, sugerează că opoziția vrea să „predea” România oligarhilor ruși: Deja se vede pe piețele financiare
„Poate că există şi alte interese pe care ar trebui să le spună, întotdeauna vedem că cei care vin cu aceste măsuri sunt mai aproape de est şi de oligarhii de la est şi poate că ar trebui să ştim adevărul, până la urmă, pentru că nu cred că există doar interesul propriu”, a spus Cîțu, la Realitatea Plus.
În ceea ce priveşte declaraţia lui Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Finanţelor a precizat că, în opinia sa, afirmaţiile acestuia cu privire la o posibil suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis sunt ale unei „voci singulare”.
În acest context, Cîţu a precizat că moţiunea de cenzură şi declaraţiile precum cea a lui Tăriceanu sunt „exemple clare” că este nevoie de alegeri parlamentare. Cîţu a avansat ideea conform cărora în spatele unor declaraţii şi demersuri de acest fel sunt „şi alte interese”, care au legătură cu „estul”.
„Încearcă orice pentru a distruge stabilitatea economică a României. Trebuie să ne mai întrebăm şi pentru cine o fac. Că, până la urmă, nu cred că o fac doar pentru interesul personal. Poate că există şi alte interese pe care ar trebui să le spună, întotdeauna vedem că cei care vin cu aceste măsuri sunt mai aproape de est şi de oligarhii de la est şi poate că ar trebui să ştim adevărul, până la urmă, pentru că nu cred că există doar interesul propriu”, a adăugat ministrul Finanţelor Publice.
El a adresat „o invitaţie oficială pentru preşedintele Ciolacu şi garnitura de experţi” la Ministerul Finanţelor pentru a asculta explicaţiile legate de starea bugetului.
„Vă spun că, dacă ascultă şi dacă înţeleg, vor retrage moţiunea de cenzură”, a spus Cîţu, în acest context.