Ministrul Finanţelor: 1 mai 2019 este data la care salariaţii vor depune prima declaraţie de venit în cadrul noului sistem de impozitare
O gospodărie va avea dreptul la un venit neimpozabil calculat în funcţie de numărul de persoane care fac parte din acea gospodărie, precum şi la o serie de deduceri, printre care asigurarea pentru casă şi maşină (RCA), abonament la sală de fitness şi dans, bilete la cinema, cărţi, medicamente sau susţinerea unor entităţi nonprofit.
În noul sistem, angajatorul nu va mai reţine la sursă obligaţiile salariatului, dar acesta trebuie să ţină cont că, în data de 1 mai 2019, va avea scadenţa, a declarat Ştefan. „Cel care realizează venitul va folosi acest venit, în folosul lui, până apare obligaţia de plată către Fisc. Însă, va trebui să aibă în vedere că în luna mai e scadenţa şi va trebui să facă acea declaraţie fiscală în care se vor înregistra atât veniturile cât şi drepturile. Nu va avea neapărat o sarcină de plată în luna mai”, a spus ministrul.
Potrivit lui Ştefan, vor exista deductibilităţi legate de familiile cu copii în funcţie de veniturile realizate, la care se adaugă deductibilităţi legate de abonamentele la reţelele de sănătate. Românii vor putea deduce costuri cu educaţia şi cheltuieli cu îmbunătăţirea confortului locuinţei. În plus, legea va viza şi donaţiile, sponsorizările ONG-urilor cu scopuri caritabile sau a centrelor culturale.