Ministrul Finanţelor:Angajatorul nu va mai reţine la sursă impozitul pentru angajat;scadenţa de plată va fi în luna mai a anului următor

Economica.net
23 04. 2017
ministerul_finantelor_70808300

„Angajatorul nu plăteşte pentru angajat, ci angajatorul astăzi reţine la sursă o obligaţie a angajatului. În noul sistem nu va mai exista această reţinere la sursă. Cel care realizează venit, e venitul lui, îl va folosi până se naşte obligaţia de plată către Fisc, va folosi resursele în folosul personal, al familiei, al gospodăriei, dar va trebui să aibă în vedere că în luna mai este scadenţa şi în luna mai (a anului următor n.r.) va trebui să facă acea declaraţie fiscală în care se vor înregistra atât veniturile cât şi drepturile lui”, a spus Viorel Ştefan.

Ministrul a precizat că angajatorul va continua şi în noul sistem să reţină la sursă contribuţiile sociale pentru angajat. În ceea ce priveşte plata impozitelor în luna mai a anului următor, acesta a afirmat că suma va fi ajustată cu mecanismul de deduceri fiscale. Prima declaraţie va fi depusă în luna mai a anului 2019, pentru anul 2018. Relaţia cu Fiscul va fi păstrată prin intermediul consultantului fiscal, dar plata impozitului se va face de către contribuabil, putând fi făcută şi prin internet banking.

„Toată lumea a reţinut ce a declarat şeful Fiscului în luna februarie, că sistemul stă să crape, că e la limită, dar nimeni nu a reţinut şi afirmaţia de ce s-a ajuns în situaţia acesta. Pentru că din luna septembrie a anului trecut sistemul informatic nu a mai avut mentenanţă. A funcţionat fără contract de mentenanţă. Deci nu se poate. Orice sistem fără mentenanţă e o problemă de timp când dă sincope. S-a intervenit, s-a securizat, nu avem nicio emoţie astăzi în legătură cu modul în care funcţionează sistemul informatic al ANAF-ului, în condiţiile de astăzi, dar pentru a-l pregăti în perspectiva lui mai 2019, repet, urmează soluţiile, costuri suplimentare şi aşa mai departe. În legătură cu modernizarea sistemului informatic ştim foarte bine că este şi un program finanţat de Banca Mondială care se tot amână şi se tot amână pentru că a fost gestionat deficitar şi acum o lună şi ceva veniseră reprezentanţi ai Băncii Mondiale ca să retragă finanţarea, să închidem subiectul, am reuşit să negociem cu ei să nu se întâmple acest lucru, se prelungeşte, suntem în reevaluarea modului în care vom implementa acest proiect”, a declarat Viorel Ştefan.

Ministrul Finanţelor susţine această reglementare va fi avută în vedere la configurarea noului sistem informatic al ANAF-ului, împreună cu Ministerul Finanţelor şi cu Trezoreria. Acesta a mai afirmat spus că veniturile bugetare vor fi diminuate numai pe metodologia cash, dar veniturile vor fi înregistrate lunar pe metodologia ESA, iar soluţia trebuie găsită de către grupurile de lucru care analizează proiectul.

Ministrul Finanţelor a precizat, totodată, că în maximum două luni vor fi „creionate” proiectele pe capitolele din cele două coduri, respectiv Codul fiscal şi Codul economic, şi vor fi făcute simulări „pe toate măsurile pe care vrem să le reglementăm”.