Ministrul Finanţelor: Nu avem în vedere majorări de taxe. Nu cred că este o măsură propice
‘Nu avem în vedere majorări de taxe. Nu cred că este o măsură propice. Majorarea taxelor în acest moment ar fi un efect distructiv asupra economiei. Economia deja se obişnuieşte cu noul regim fiscal. Stabilitatea şi predictibilitatea fiscală reprezintă un principiu foarte important şi în macroeconomie. Este unul dintre obiectivele mandatului meu să asigur stabilitate şi predictibilitate fiscală. Majorarea taxelor nu este avută în vedere’, a spus Dragu.
În ceea ce priveşte continuarea programului de relaxare fiscală a precizat că este prematur să se discute despre aceste măsuri.
‘Există această recomandare din partea FMI de a ne uita în ce măsură este posibilă continuarea programului de relaxare fiscală. În acest moment este absolut prematur să discutăm despre aceste măsuri. Noi încercăm ca dintr-o mai bună colectare, în principal, şi dintr-o redistribuire inteligentă a banilor să putem acoperi obligaţiile fiscale’, a mai afirmat ministrul Finanţelor.