Ministrul Finanţelor: O reducere a primei de asigurare înseamnă o posibilitate limitată de acoperire a costurilor pe care le au asiguratorii

Reducerea valorii primei de asigurare înseamnă o posibilitate limitată de acoperire a costurilor asiguratorilor şi aceasta ar afecta pe termen lung sistemul, a declarat, miercuri seara, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
AGERPRES - joi, 18 ian. 2024, 08:28
Ministrul Finanţelor: O reducere a primei de asigurare înseamnă o posibilitate limitată de acoperire a costurilor pe care le au asiguratorii

„Aici sunt calculele care se fac de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, dar vă daţi seama că o reducere a valorii primei de asigurare înseamnă că există o posibilitate limitată de acoperire a costurilor pe care le au asiguratorii. Iar dacă o astfel de reducere afectează pe termen lung sistemul de asigurări, nu cred că României îi lipseşte o nouă problemă în sistemul de asigurări. De aceea, am şi spus foarte pragmatic, cred, că trebuie făcut un calcul foarte în amănunt, pentru că e ca şi atunci când se solicită o facilitate pentru a fi obţinută din bugetul de stat, o facilitate fiscală, dar aceasta poate să genereze dezechilibre macroeconomice. Aşa este şi în sistemul de asigurări. Trebuie foarte multă prudenţă şi calculele sunt cele care spun adevărul”, a spus Boloş, la Digi 24, referindu-se la solicitarea transportatorilor privind reducerea RCA.

Totodată, întrebat dacă vreuna dintre revendicările protestatarilor s-ar putea realiza, ministrul a reiterat că a fost stabilit un pachet de şase măsuri „pe care le-am socotit realizabile”.

„Am avut un pachet de şase măsuri pe care le-am socotit că sunt realizabile. Era Legea prevenţiei, şi aici am fost total de acord să nu fim atât de duri în aplicarea amenzilor pentru fapte care nu ţin de zona de evaziune fiscală. Am fost de acord cu partea de simplificare procedurală ca viaţa agricultorilor şi transportatorilor să o facem să fie mai prietenoasă în relaţia cu statul. Am fost de acord să fie scutiţi de la plata impozitului pe profitul reinvestit în ferme şi profitul reinvestit de către transportatori. Am fost de acord ca pentru subvenţiile pe care le primesc să gândim o metodologie încât să nu fie impozitate cu impozitul pe profit şi, din punctul acesta de vedere, am identificat o modalitate de lucru cu dumnealor. Ceea ce am avut ca măsuri posibil de realizat şi de bun simţ…inclusiv un plan de investiţii pe termen lung care vizează agricultura. Pe lângă InvestAlim şi programul gândit de Guvern pentru susţinerea industriei alimentare, inclusiv investiţiile în infrastructura de irigaţii rămân o prioritate pentru ţara noastră şi s-a pus în discuţie să avem un mecanism de investiţii pe termen lung. Printr-un management mai bun am stabilit să le dăm o mână de ajutor pentru reducerea timpilor de trecere a frontierei. Şi, prin Autoritatea Vamală Română, avem planificat în cursul zilelor următoare să gândim proceduri simplificate pentru cei care sunt în categoria de risc fiscal scăzut şi să-i sprijinim mai ales pe calea aceasta birocratică a demersurilor pe care le fac în relaţia cu noi”, a explicat Marcel Boloş.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...