Ministrul Finanţelor: Piaţa de capital din România este la un click distanţă de miliarde de euro

Economica.net
21 09. 2020
bvb_bursa_17732400

„Am mai vorbit despre acest moment şi cred am trecut foarte uşor în societate peste ceea ce înseamnă să intri în indicele FTSE Russell. Echivalează, şi am spus atunci, echivalează cu intrarea României în Uniunea Europeană. Pentru că atunci am avut dintr-o dată acces la o piaţă foarte mare. Făceam parte dintr-o piaţă comună şi bineînţeles toate companiile din România aveau acces dintr-o dată la o piaţă mai mare. Asta înseamnă şi să intri în acest indice FTSE Russell. Înseamnă că dintr-o dată, companiile din România, piaţa de capital din România este văzută, este la un click distanţă de miliarde de euro care vor să fie investiţi. Sunt oameni care se uită în fiecare zi la pieţe, unde să investească bani. Sunt miliarde şi miliarde de euro în lumea asta, şi de acum pot să investească printr-un click şi în România. Companiile din România pot să se finanţeze mult mai uşor”, a declarat Florin Cîţu la evenimentul care a marcat promovarea României la statului de Piaţă Emergentă Secundară.

El a menţionat că şi Ministerul Finanţelor Publice a folosit piaţa de capital pentru finanţare şi a menţionat Fidelis, un succes şi o premieră pentru că au fost lansate şi titluri în euro.

Totodată, Florin Cîţu a spus că următoarea etapă ar fi trecerea la MSCI, cea mai mare piaţă.

„Veţi avea în continuare suportul nostru, aşa cum aţi avut şi până acum. Împreună cu ASF lucrăm la o strategie pentru piaţa de capital. Şi nu numai în România, toată Europa se schimbă. România va avea o strategie, o punem la punct cu domnul preşedinte Nicu Marcu (preşedintele ASF, n.r.) care o să fie o strategie modernă. Nu că vrem noi asta, totul vine de la antreprenori. Antreprenorii se schimbă, vor alt fel de societate”, a declarat ministrul Finanţelor.

De asemenea, el a precizat că nu a văzut o susţinere a guvernelor anterioare pentru piaţa de capital şi că nu vede nici astăzi o susţinere din a majorităţii parlamentare care a trecut legea care interzice listarea pe piaţa de capital.

În opinia şefului de la Finanţe, o problemă în România o constituie faptul că firmele au capital negativ, iar din acest motiv a fost necesară măsura prin care se acordă bonificaţii pentru companiile care se recapitalizează. Acestea vor veni ulterior pe piaţa de capital pentru a-şi creşte capitalul.

„Îmi doresc ca pe viitor, odată cu trecerea pieţei de capital la statutul de piaţă emergentă, start-up-urile din România, poate şi unicornuri, să găsească finanţare aici. Ar fi mult mai sănătos pentru toată lumea”, a mai spus Florin Cîţu.

Piaţa de capital din România a fost inclusă în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Pieţele Emergente începând din data de 21 septembrie 2020.

Furnizorul global de indici FTSE Russell a anunţat, pe 26 septembrie 2019, că România a fost promovată de la statutul de Piaţă de Frontieră la statutul de Piaţă Emergentă Secundară, iar decizia va deveni efectivă începând cu septembrie 2020.

În luna aprilie a acestui an, FTSE Russell a confirmat că România este pe cale să fie inclusă în indicii FTSE de pieţe emergente în cadrul revizuirii din septembrie 2020. Verificarea eligibilităţii pentru includerea în indici se bazează pe datele de tranzacţionare de la 30 iunie 2020. Pentru ca o companie să îndeplinească criteriul de lichiditate, aceasta trebuie să aibă o lichiditate mediană lunară de cel puţin 0,05% pentru minim 10 din 12 luni. Măsurarea lichidităţii, conform metodologiei FTSE Russell, se realizează pentru fiecare companie ca raport dintre mediana lunară a volumelor tranzacţionate zilnic şi numărul de acţiuni free float.

Pe baza calculelor Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi a valorilor curente privind numărul de acţiuni considerate free float, la sfârşitul lunii martie 2020, două companii româneşti sunt pe cale să fie incluse în indicii de Piaţă Emergentă ai FTSE Russell, respectiv Banca Transilvania (TLV) şi S.N. Nuclearelectrica (SNN).

Decizia FTSE Russell de promovare a României la statutul de Piaţă Emergentă de la cel de Piaţă de Frontieră a fost luată după ce ţara s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare.