Ministrul Finanţelor: Rectificarea bugetară va fi în septembrie şi sperăm să fie pozitivă

Rectificarea bugetară va avea loc în luna septembrie, iar autorităţile speră că aceasta va fi pozitivă, a declarat Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor Publice, într-o emisiune la Digi24.
Economica.net - J, 03 aug. 2017, 19:54
Ministrul Finanţelor: Rectificarea bugetară va fi în septembrie şi sperăm să fie pozitivă

‘Rectificarea bugetară va fi în luna septembrie. Am făcut o evaluare după primele şase luni, am stabilit şi am discutat cu ordonatorii de credite, cu 65 de ordonatorii de credite am purtat deja discuţii. Discuţiile au fost mult mai aplecate şi mai punctuale de această dată, în sensul că am dorit să ştim la nivelul fiecărui minister pentru ce se solicită noi suplimentări de sume sau către ce destinaţii merg alocaţiile bugetare’, a spus Mişa.

Potrivit acestuia, execuţia după primele şase luni a evidenţiat că în cazul unor ministere aceasta este foarte slabă.

‘S-a văzut execuţia după primele 6 luni, s-a constatat în cazul unor ministere că execuţia este foarte slabă. Am discutat cu colegii noştri să vedem care sunt măsurile pe care ar vrea să le implementeze pentru a avea o execuţie mai bună şi pentru a ne asigura că au capacitatea de a cheltui până la finele anului banii care vor veni prin rectificarea bugetară, pentru că altfel ne vom confrunta cu situaţia că banii vor sta la nivelul unui ordonator de credite în cont în detrimentul altui ordonator care chiar are nevoie de ei, chiar poate să-i investească, să-i bage în economie, să genereze noi locuri de muncă, contracte pentru agenţii economici şi o dezvoltare economică mai bună. Un ban care intră în economie indiscutabil că e mai bun decât unul care stă în bugetul unei instituţii’, a explicat ministrul finanţelor.

El a precizat că speră ca rectificarea să fie una pozitivă şi că ‘va sta cu ochii’ pe Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

‘Noi sperăm că va fi o rectificare pozitivă şi sunt cu ochii pe colegii mei de la ANAF şi m-am implicat personal în multe activităţi acolo’, a mai arătat ministrul Finanţelor.

Te-ar mai putea interesa și
Situația de urgență privind aprovizionarea cu țiței și motorină a încetat
Situația de urgență privind aprovizionarea cu țiței și motorină a încetat
Situația de urgență în aprovizionarea cu țiței și motorină a României, instituită pe data de 28 iulie 2025, a încetat, a transmis marți Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă,......
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea acordării de plăți anticipate din Pilonul II de pensii în caz de boli grave
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea acordării de plăți anticipate din Pilonul II de pensii în ...
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea efectuării de plată anticipată din Pilonul 2 de pensii în ...
UE continuă să vizeze economia Rusiei, iar următorul pachet de sancțiuni ar urma să fie gata luna viitoare – Kaja Kallas
UE continuă să vizeze economia Rusiei, iar următorul pachet de sancțiuni ar urma să fie gata luna viitoare – Kaja ...
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a declarat marți că Uniunea Europeană (UE) va continua să vizeze economia de ...
Liderii europeni și-au adaptat limbajul, pentru a nu-l supăra pe Trump. Armistițiu a devenit oprire a masacrelor
Liderii europeni și-au adaptat limbajul, pentru a nu-l supăra pe Trump. Armistițiu a devenit oprire a masacrelor
Apelurile pentru un armistițiu în Ucraina s-au încheiat și locul lor a fost luat în discursul liderilor europeni de ...