Ministrul Finanţelor: Va fi introdusă o măsură tranzitorie care va obliga angajatorul să menţină un anumit nivel al salariului brut
Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat, marţi, că Guvernul intenţionează să emită un act normativ prin care contribuţiile vor fi transferate din sarcina angajatorului în cea a angajatului, iar salariul brut va fi păstrat la un anumit nivel.
„Va fi o lege prin care aceste contribuţii vor fi transferate angajatului, iar angajatorul va trebui să păstreze un anumit nivel al salariului brut. (…) Am făcut menţiunea că şi astăzi angajatorul din mediul privat poate decide să modifice contractul de muncă şi să diminueze sau să crească, după propria negociere cu angajatul, această valoare salarială. Totodată, am făcut menţiunea că după ce se va realiza aceasta măsură legislativă va fi introdusă şi o măsură tranzitorie care va obliga, practic, angajatorul, chiar şi cel din mediul privat, să menţină un anumit nivel al salariului brut”, a declarat Ionuţ Mişa la Senat.
Întrebat cum poate fi obligat un agent privat sa menţină nivelul salariului brut, Mişa a explicat că „va fi o dispoziţie legislativă prin care se va stabili ce va include salariul brut, care va fi suma tuturor celorlalte sarcini fiscale pe care le plăteşte în prezent un angajator pentru un angajat”.
„Vreau să fac menţiunea foarte clară că nu îi va creşte costul cu forţa de muncă absolut deloc. Deci pentru toţi angajatorii, atât din sectorul privat, cât şi din cel de stat, sarcina fiscală, practic costul pe care el îl are cu un angajat în relaţia cu statul, va fi exact aceeaşi. Va fi o decizie a lui ulterioară dacă, aşa cum am mai spus, poate să renegocieze contractul şi să decidă să dea mai puţin sau mai mult. Angajatorul nu va plăti niciun leu în plus pentru un angajat’, a adăugat ministrul Finanţelor, care a menţionat că prin această măsură se vor schimba unele contracte de muncă.
El a explicat că ponderea contribuţiilor pe care angajatul le va plăti la bugetul de stat va fi de 2,9 ori mai mare decât în prezent.
„Prin acest transfer (n.r. a contribuţiilor de la angajator la angajat) se realizează o creştere a salariului brut, care va permite creşterea punctului de pensie, care va da posibilitatea ulterior fiecărui cetăţean să aibă o pensie mai mare”, a mai spus Mişa.
De asemenea, ministrul a punctat că „pentru angajator nu înseamnă niciun cost suplimentar”.