Ministrul francez de Finanţe avertizează Renault să nu închidă fabrici şi să nu recurgă la concedieri

Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a avertizat marţi Renault să nu închidă fabrici şi să nu recurgă la concedieri în Franţa, după ce, în urma publicării rezultatelor financiare dezamăgitoare, directorul general interimar al companiei Clotilde Delbos nu a exclus posibilitatea ca producătorul auto să închidă unele uzine, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 18 feb. 2020, 09:50
Ministrul francez de Finanţe avertizează Renault să nu închidă fabrici şi să nu recurgă la concedieri

Statul francez este principalul acţionar al Renault, cu o participaţie de 15%.

„Statul francez îşi ia în serios poziţia de acţionar al Renault şi se va asigura că alegerile pe care le va face nu vor fi în defavoarea fabricilor şi a locurilor de muncă din Franţa”, le-a spus jurnaliştilor Bruno Le Maire.

Acesta a adăugat că executivul va discuta cu producătorul auto şi rămâne „extrem de vigilent” privind strategia de reducere a costurilor.

Ministrul francez de Finanţe a confirmat că a discutat duminică cu Jean-Dominique Senard, preşedintele Renault, planul de reducere a costurilor. „Dialogul” va continua, a precizat Le Maire, recunoscând necesitatea ca Renault să se adapteze la noile provocări. Dar oficialul a explicat că schimbările trebuie să ţină cont de interesele pe termen lung ale Renault în Franţa.

Vineri, Clotilde Delbos nu a exclus posibilitatea ca producătorul auto francez să închidă unele uzine, după ce, anul trecut, a înregistrat primele pierderi din ultimii zece ani.

„Nu avem niciun tabu şi nu excludem nimic”, a declarat Clotilde Delbos, într-o conferinţă de presă, întrebată fiind despre posibilitatea ca uzinele din Franţa sau din întreaga lume să fie închise în cadrul unui program de economii de două miliarde de euro pe trei ani.

„Vom revizui toate tipurile de costuri…Unele din aceste costuri vor presupune cheltuieli de restructurare”, a declarat Clotilde Delbos, reamintind că grupul este pe cale să deruleze o revizuire strategică a activităţilor sale.

Delbos a recunoscut că Renault şi aliatul său japonez Nissan dispun de capacităţi de producţie excedentare şi a promis că în luna mai a acestui an va fi făcut un anunţ în acest sens. Renault şi Nissan încearcă să îşi îmbunătăţească performanţele prin punerea în comun a tehnologiilor şi uzinelor lor.

Grupul Renault a înregistrat în 2009 o pierdere netă de 141 milioane de euro, în timp ce vânzările totale au scăzut cu 3,4% în ritm anual, până la 3,753 milioane vehicule.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

 

Te-ar mai putea interesa și
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de euro/MWh
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate ...
Nuclearelectrica, operatorul de stat al centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut din nou o cantitate semnificativă de energie electrică pe piață, cu livrare în următorul an și jumătate,......
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW Golf Cup, competiție a cărei etapă din România s-a desfășurat la National Golf & Country Club, lângă Bucureşti, ...
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo își continuă parteneriatul pe care l-a încheiat anul trecut cu cel mai important turneu feminin de tenis pe zgură ...
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Persoanele vulnerabile ar urma să beneficieze de un tichet electronic de energie în valoare de 50 lei pe lună, după data ...