Ministrul german al dezvoltării avertizează asupra creşterii influenţei Rusiei în Africa de Vest
Ministrul german a făcut aceste declaraţii înainte de plecarea sa pentru discuţii politice în Burkina Faso şi Benin.
Luni, Schulze va fi primul ministru european care va vizita Burkina Faso de la lovitura militară din septembrie 2022 care l-a adus în fruntea ţării pe Ibrahim Traore.
Svenja Schulze este preşedinta Alianţei Sahel, fondată de Germania, Franţa şi Uniunea Europeană pentru a veni în sprijinul statelor din regiunea Sahel.
Burkina Faso, o ţară fără ieşire la mare, cu aproximativ 23 de milioane de locuitori, este de ani de zile ţinta grupărilor teroriste islamiste, care se apropie tot mai mult de capitala Ouagadougou. Câteva mii de persoane au fost ucise anul trecut în aceste atacuri.
Guvernul militar de tranziţie condus de Ibrahim Traore controlează doar aproximativ jumătate din teritoriul ţării şi a amânat
alegerile promise pentru anul acesta pe termen nelimitat. Peste 2 milioane de persoane ar fi strămutate pe teritoriul ţării.
La fel ca vecinii săi Mali şi Niger, ţări conduse, de asemenea, de forţele armate în urma loviturilor de stat din ultimii ani, Burkina Faso se apropie tot mai mult de Rusia. Toate cele trei state se îndepărtează în acelaşi timp de fosta putere colonială Franţa, care le-a oferit în trecut ajutor militar şi antiterorist.
Ministrul german Svenja Schulze urmează să părăsească marţi seara Burkina Faso pentru a merge în ţara vecină Benin, care este ameninţată de extinderea violenţei la graniţa sa.