Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, anunță că vrea să susțină Volkswagen să treacă prin perioada de reducere a costurilor fără să închidă fabrici

20 09. 2024
Robert Habeck

În timpul unei vizite la uzina Volkswagen din Emden, Germania, oficialul a dat asigurări că măsurile privind angajaţii rămân în cadrul normal al negocierilor colective.

Declaraţiile lui Habeck vin în condiţiile în care conducerea Volkswagen urmează să înceapă negocieri cu sindicatele privind noi acorduri salariale şi posibile închideri ale fabricilor în Germania.

Există limite faţă de sprijinul pe care îl poate acorda Guvernul Volkswagen, structura şi viabilitatea afacerii depinde de politica companiei, a explicat Habeck. Acesta a adăugat: „O mare parte a problemelor trebuie rezolvate chiar de Volkswagen. Este de competenţa companiei. Politicienii pot ajuta prin îmbunătăţirea cadrului legal şi trimiţând semnalele adecvate către pieţe, inclusiv subvenţii pentru vehicule electrice (EV)”.

Un nou indiciu al deteriorării situaţiei producătorilor auto germani l-a reprezentat înrăutăţirea previziunilor anuale de către BMW şi Mercedes-Benz. În acest context, Habeck se va întâlni luni cu şefi de companii auto, producători de componente şi oficiali din industrie.

În prezent Guvernul de la Berlin urmăreşte cu atenţia situaţia de la Volkswagen, care are aproximativ 300.000 de angajaţi în cea mai mare economie din Europa, şi este în negocieri cu toate părţile implicate.