Ministrul german al economiei vrea un comisar european care să se ocupe de redresarea Greciei

Ministrul german al economiei Philipp Roesler a spus că şi-ar dori ca unul din cei 27 de comisari europeni să fie însărcinat cu redresarea economiei elene, afirmând într-un interviu apărut vineri că 'nu înţelege de ce Grecia se opune acestei propuneri', relatează France Presse.
Economica.net - vin, 02 mart. 2012, 13:17
Ministrul german al economiei vrea un comisar european care să se ocupe de redresarea Greciei

Un ‘comisar pentru reconstrucţie’ desemnat din rândul celor 27 de comisari ai UE ‘ar putea avea responsabilitatea principală pentru avansarea creşterii şi aplicarea reformelor în această ţară’, a sugerat ministrul liberal (FDP) în cotidianul Handelsblatt. Acesta ar coordona inclusiv ofertele de ajutor venite din partea statelor membre, consideră Roesler, care şi-a reiterat dezamăgirea faţă de lipsa de entuziasm manifestată de Grecia în privinţa acceptării ofertei germane de sprijin. ‘Este deosebit de important astăzi ca Grecia să fie pregătită în sfârşit să coopereze mai mult’, a mai spus el.

La începutul săptămânii în curs, un document, emis de ministerul său făcea un bilanţ dezamăgitor cu privire la iniţiativele lansate de Germania în sprijinul efortului grec, scrie Agerpres.

‘Nu înţeleg de ce partea elenă se opune acestei propuneri’, a adăugat ministrul german, cu referire la ideea unui comisar însărcinat cu redresarea economiei Greciei.’Uneori, am impresia că poporul grec este conştient de sacrificiile necesare, dar că elitele elene nu vor să-şi piardă privilegiile’, a spus el în continuare.

Germania a lansat deja ideea unui ‘comisar pentru probleme bugetare’ care să supervizeze finanţele Greciei, o idee ce a fost respinsă de majoritatea partenerilor săi şi de Grecia însăşi, care a apreciat ca extrem de deplasată această tentativă de a o pune sub tutelă.

Nu este prima oară când ministrul german al economiei face declaraţii mai puţin convenţionale cu privire la Grecia. Cu câteva luni în urmă, el a evocat public posibilitatea intrării în incapacitate de plată a Greciei, bulversând pieţele.

Te-ar mai putea interesa și
Coreea de Nord a trimis deja 11.000 de oameni alături de Rusia, contra Ucrainei
Coreea de Nord a trimis deja 11.000 de oameni alături de Rusia, contra Ucrainei
Coreea de Nord a desfășurat deja 11.000 de soldați alături de Rusia în războiul de agresiune al acesteia în Ucraina, a declarat vineri ministrul apărării ucrainean, Rustem Umerov, citat de......
Ivanka Trump și soțul ei, Jared Kushner, vor să investească 1,4 miliarde de dolari într-un complex turistic de lux din Albania
Ivanka Trump și soțul ei, Jared Kushner, vor să investească 1,4 miliarde de dolari într-un complex turistic de lux din ...
Ivanka Trump, fiica președintelui american Donald Trump, și soțul ei, Jared Kushner, intenționează să investească ...
VIDEO A 35-a „Săgeată Albastră” reparată la Pașcani se întoarce pe șine
VIDEO A 35-a „Săgeată Albastră” reparată la Pașcani se întoarce pe șine
Automotorul Siemens Desiro AM 2036 se întoarce pe șine, informează vineri compania Electroputere VFU Pașcani. Compania ...
BCE ar trebui să renunțe la actuala țintă de inflație, și să se concentreze pe prețurile de schimb ale cheltuielilor discreționare, ca să protejeze populația cu venituri reduse
BCE ar trebui să renunțe la actuala țintă de inflație, și să se concentreze pe prețurile de schimb ale cheltuielilor ...
Banca Centrală Europeană ar trebui să renunțe la actuala țintă de inflație și să se concentreze, în schimb, pe ...