Ministrul german al Educaţiei demisionează în urma acuzaţiilor de plagiat

Ministrul german al Educaţiei, Annette Schavan, o apropiată a cancelarului german Angela Merkel, a demisionat sâmbătă, în urma acuzaţiilor de plagiat.
Economica.net - S, 09 feb. 2013, 14:08
Ministrul german al Educaţiei demisionează în urma acuzaţiilor de plagiat

Demisia ministrului a fost anunţată sâmbătă de cancelarul german Angela Merkel.

„Annette Schavan mi-a prezentat demisia şi eu am acceptat-o, cu inima grea”, a declarat Merkel la Berlin, în cadrul unei întâlniri cu presa alături de ministrul demisionar.

Annette Schavan a rămas marţi fără titlul de doctor din cauza unui plagiat în teza sa de doctorat, în urmă cu 33 de ani.

Ministrul conservator, în vârstă de 57 de ani, este acuzată de plagiat în teza sa de doctorat susţinută în 1980. Schavan a dezminţit, în repetate rânduri, aceste acuzaţii şi are la dispoziţie o lună pentru a face recurs în faţa unui tribunal administrativ.

Titlul de „Doktor” are o mare importanţă socială în Germania şi orice uzurpare este pasibilă cu amendă.

În 2011, două scandaluri similare au izbucnit în Germania, iar unul dintre ele a condus la demisia, în martie, a ministrului Apărării Karl-Theodor zu Guttenberg.

Acelaşi lucru s-a întâmplat trei luni mai târziu cu deputata europeană liberală (FDP) Silvana Koch-Mehrin, care a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European şi la cea de preşedinte al grupului FDP din PE cu puţin înainte de a-i fi retras titlul de doctor.

De fiecare dată acuzaţiile au fost lansate pe Internet.

Te-ar mai putea interesa și
Gaze: Blocul Han Asparuh din Marea Neagră bulgărească ar putea avea același impact ca Neptun Deep – Christina Verchere, CEO OMV Petrom
Gaze: Blocul Han Asparuh din Marea Neagră bulgărească ar putea avea același impact ca Neptun Deep – Christina Verchere, ...
Perimetrul Han Asparuh din Bulgaria, operat de OMV Petrom, ar putea avea același impact pentru Bulgaria și țările vecine la fel ca blocul Neptun Deep din România, a declarat Christina Verchere,......
Dragoș Pîslaru: Circa 17.000 de proiecte finanțate prin PNRR vor fi puse într-o bază de date indexabilă și monitorizată printr-un sistem semafor
Dragoș Pîslaru: Circa 17.000 de proiecte finanțate prin PNRR vor fi puse într-o bază de date indexabilă și monitorizată ...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) va introduce o raportare de tip date deschise, cu toate proiectele ...
Tranzacție pe piața de soliții IT destinate HoReCa. Compania românească Bit Soft a fost cumpărată de canadienii de la Volaris
Tranzacție pe piața de soliții IT destinate HoReCa. Compania românească Bit Soft a fost cumpărată de canadienii de ...
Bit Soft, un furnizor de top de soluții integrate pentru industria ospitalității în România, Ungaria, Franța și Bulgaria, ...
Metrorex, evacuată din sediul central din Palatul CFR – Club Feroviar
Metrorex, evacuată din sediul central din Palatul CFR – Club Feroviar
Societatea Metrorex va trebui să părăsească sediul central din Palatul CFR pe care îl ocupă încă de la înființarea ...