Ministrul german al Mediului estimează că țara sa va rata în umătorii doi ani atingerea obiectivelor climatice
În mai, Guvernul german a adoptat planul de accelerare a obiectivelor climatice ale ţării, după ce obiectivele iniţiale au fost respinse de Curtea Constituţională.
Astfel, Germania îşi propune de acum să-şi scadă cu 65% emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030, în raport cu 1990, faţă de 55% ca obiectiv anterior, apoi cu 88% până în 2040, cu ambiţia de a atinge neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon în 2045, cu cinci mai devreme decât era prevăzut.
Noua coaliţie aflată la guvernare vrea să accelereze eforturile de protejare a mediului prin reforme în sectorul utilităţilor şi în industria prelucrătoare, construcţii, transporturi şi agricultură.
„Vom rata probabil obiectivele pentru 2022…Chiar şi pentru 2023 va fi suficient de dificil. Vom începe cu restanţe”, a afirmat Habeck.
El a adăugat că numărul turbinelor eoliene construite anual în Germania va creşte la 1.000 – 1.500, de la 450 în anii precedenţi, iar aprobările pentru cele deja construite vor fi accelerate.
„2022 va fi unul dintre anii cei mai dificili cu care s-a confruntat Ministerul Mediului într-o perioadă lungă de timp”, a susţinut Robert Habeck.
Cărbunele şi energia nucleară, cele două surse de energie pe care Germania intenţionează să le elimine, au reprezentat o parte mai mare a producţiei de electricitate a ţării în 2021, comparativ cu 2020, se arată într-un raport publicat luna aceasta de grupul industrial BDEW.
Cărbunele şi energia nucleară au reprezentat aproximativ 40% în 2021, faţă de 35% în 2020, din cauza volumelor mai scăzute de energie eoliană şi a cererii totale mai ridicate. În schimb, ponderea energiilor regenerabile a scăzut la aproximativ 41% în 2021, faţă de 44% în 2020, a informat BDEW.
Anul trecut, cancelarul Angela Merkel a reuşit să negocieze un acord pentru ca prima economie europeană să renunţe complet la cărbune până în 2038. De asemenea, până anul viitor se va renunţa la energia nucleară. Activiştii de mediu cer renunţarea mai devreme la cărbune pentru reducerea mai rapidă a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Autorităţile de la Berlin vor ca până în 2030 cota de energie regenerabilă din mixul energetic să ajungă la 80%.
Preşedintele BDEW, Kerstin Andreae, a declarat că obiectivul este ambiţios, dar, pentru atingerea lui, trebuie accelerată masiv extinderea energiilor regenerabile şi redusă birocraţia.
Sursa foto: flickr