Ministrul german de Finanțe Christian Lindner declară că se opune interzicerii vânzării de produse financiare pe bază de comision

Interzicerea vânzării de produse financiare pe bază de comision, de către bănci şi companiile de asigurări, ar fi un "pas înapoi important" pentru piaţa de capital din Uniunea Europeană şi ar limita alegerile pentru consumatori, susţine ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, informează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 16 ian. 2023, 18:48
Ministrul german de Finanțe Christian Lindner declară că se opune interzicerii vânzării de produse financiare pe bază de comision

Luna trecută, comisarul european pentru Servicii Financiare, Mairead McGuinness, a prezentat o serie de argumente în favoarea interzicerii „stimulentelor”, adică a comisioanelor plătite de o bancă sau o companie de asigurări pentru consilierii financiare care au vândut produsele lor.

Într-o scrisoare trimisă unui membru al Parlamentului European, Mairead McGuinness a apreciat că o interdicţie introdusă în Ţările de Jos, şi în Marea Britanie, în afara UE, a condus la produse mai ieftine pentru consumatori, adăugând că deocamdată nu a fost luată o decizie cu privire la o propunere de interzicere, la nivelul întregii Uniuni Europene, a vânzării de produse financiare pe bază de comision.

În replică, ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, scrie, într-o scrisoare trimisă la finele anului trecut comisarului Mairead McGuinness şi consultată de Reuters, că salută obiectivul pe care şi l-a propus aceasta referitor la adâncirea uniunii pieţelor de capital din UE, adăugând însă că este „foarte îngrijorat” cu privire la o posibilă interzicere a stimulentelor. Vânzarea de produse pe bază de comision este încă „predominantă” pe piaţa de asigurări din Germania, a subliniat Christian Lindner.

Reglementările UE cu privire la stimulente sunt deja „bine echilibrate şi obligă firmele de investiţii să acţioneze în interesul clienţilor lor”, a mai spus Lindner. „Sunt îngrijorat că o interdicţie generală ar descuraja oferirea de sfaturi de investiţii în acele cazuri în care este cea mai mare nevoie. Interzicerea stimulentelor, în general, ar însemna un pas înapoi în eforturile de creştere a investiţiilor de retail pe pieţele de capital”, a adăugat oficialul german.

La rândul lor, băncile şi companiile de asigurări au început şi ele să contracareze o posibilă interzicere a vânzării de produse financiare pe bază de comision.

„Credem că la acest moment, sunt mult prea multe neînţelegeri cu privire la modul în care funcţionează sistemul şi care ar fi consecinţele dacă aceste comisioane ar fi interzice”, a apreciat European Banking Federation, organismul care reprezintă băncile europene.

La rândul său, Insurance Europe, un organism reprezentativ al industriei de asigurări, a apreciat că o interdicţie la nivelul UE ar submina obiectivele strategiei privind de investiţiile de retail. „Pe multe pieţe, stimulentele sunt o componentă importantă a sistemului de distribuţie a produselor de investiţii pentru retail, fără de care accesul consumatorilor la sfaturile profesioniştilor ar fi limitat în mod semnificativ”, susţine Insurance Europe.

Te-ar mai putea interesa și
Altex pune stații de încărcare a mașinilor electrice în parcările magazinelor
Altex pune stații de încărcare a mașinilor electrice în parcările magazinelor
Mai multe magazine Altex vor avea puncte de încărcare a magazinelor electrice în parcări, potrivit unui anunț al dezvoltatorului Eldrive, cel care va monta stațiile....
Londra anunță că va recunoaște în septembrie statul Palestina, dacă Israelul nu va pune capăt situației îngrozitoare din Fâșia Gaza
Londra anunță că va recunoaște în septembrie statul Palestina, dacă Israelul nu va pune capăt situației îngrozitoare ...
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie ...
Hidroelectrica a produs în primele șase luni ale anului mai puțină energie electrică decât a vândut. Cantitatea de energie cumpărată din piață a explodat
Hidroelectrica a produs în primele șase luni ale anului mai puțină energie electrică decât a vândut. Cantitatea de ...
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, totodată furnizor pentru cel puțin 600.000 ...
Lidl va acoperi în luna august creșterea TVA la mai multe produse de bază
Lidl va acoperi în luna august creșterea TVA la mai multe produse de bază
Lidl România anunță că, începând cu 1 august, timp de o lună, va acoperi temporar creșterea cotei de TVA la o selecție ...