Într-o postare apărută duminică pe blogul său personal, Varufakis i-a sugerat cancelarului german să vină în Grecia la Atena, Salonic sau în orice alt oraş doreşte şi să facă un gest asemănător celui făcut pe 6 septembrie 1946 la Stuttgart de secretarul de stat american James F. Byrnes, care a susţinut „un discurs al speranţei” pentru a da Germaniei devastate de război încredere că poate să-şi reconstruiască economia şi să revină la normalitate.
Ministrul grec de finanţe a menţionat în continuare că acel discurs a fost foarte important pentru Germania, care a beneficiat apoi de „Planul Marshall, de tăierea datoriilor şi de sosirea lucrătorilor imigranţi din Italia, Iugoslavia şi Grecia. ‘Acum, şapte decenii mai târziu, ţara mea este cea care are nevoie de o asemenea oportunitate”, consideră Varufakis.
Mai departe, el spune că „nu se poate cere mai multă austeritate unei economii care este în genunchi după două doze de teribilă austeritate pe care nicio ţară nu a trebuit să o suporte vreodată pe timp de pace”.
El se plânge, de asemenea, că partenerii europeni cer Greciei astfel de noi măsuri de austeritate fără să-i ofere vreo diminuare a datoriei şi niciun plan pentru impulsionarea investiţiilor, deşi Grecia a beneficiat în anul 2012 de o reducere cu 100 de miliarde de euro a datoriei externe şi în plus a primit în ultimii patru ani împrumuturi în valoare de 200 de miliarde de euro.
Postarea lui Varufakis survine într-un moment tensionat în relaţiile dintre Grecia şi creditorii ei internaţionali. Guvernul condus de Alexis Tsipras a respins ultima propunere de acord avansată de Comisia Europeană, invocând faptul că planul prezentat nu cuprinde progresele înregistrate la negocierile din ultimele luni şi conţine noi măsuri de austeritate, precum majorarea TVA la electricitate şi medicamente şi reducerea şi mai mult a pensiilor mici.
După ce Tsipras a criticat vehement vineri în faţa parlamentului de la Atena planul propus de Comisia Europeană, preşedintele acesteia din urmă, Jean-Claude Juncker, a refuzat sâmbătă să vorbească cu el la telefon. Ulterior, înaintea începerii reuniunii G7, Juncker a declarat că aşteaptă să primească din partea executivului grec un program alternativ de reforme care să poată fi acceptat de creditorii internaţionali în vederea deblocării asistenţei financiare pentru Grecia