Ministrul grec de finanţe: Nu vor fi concedieri în sectorul public şi nici reduceri de salarii sau pensii

Ministrul grec de finanţe, Yanis Varufakis, a dat asigurări miercuri că guvernul din care face parte îşi va respecta promisiunile de a nu face concedieri în sectorul public şi de a nu reduce salarii şi pensii, în pofida solicitărilor creditorii internaţionali pentru continuarea programului de reforme şi a măsurilor de rigoare bugetară, transmite agenţia EFE.
Economica.net - mie, 25 feb. 2015, 14:46
Ministrul grec de finanţe: Nu vor fi concedieri în sectorul public şi nici reduceri de salarii sau pensii

Într-o declaraţie acordată postului local de radio Real FM, Varufakis a precizat că ‘răspunsul la aceste trei întrebări este ‘nu”. El a menţionat în plus că nici nu va creşte procentul preferenţial al Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) de care se bucură insulele greceşti, adăugând totuşi că executivul de la Atena va lua în discuţie eventuale modificări ale acestui impozit. ‘Pot să vă spun că nu vor fi afectate cărţile, presa şi, evident, nici insulele Mării Egee. Am promis’, a insistat Varufakis, care, împreună cu premierul Alexis Tsipras, reprezintă nucleul dur al stângii radicale Syriza ce se manifestă împotriva politicilor de austeritate.

În ce priveşte promisiunea de eliminare a controversatului impozit pe proprietăţile imobiliare, pe care noul guvern doreşte să-l înlocuiască cu o altă taxă percepută exclusiv pe marile proprietăţi, oficialul grec a dat asigurări că măsura va fi aplicată anul acesta, fără să precizeze de când.

Pe de altă parte, Yanis Varufakis s-a lăudat că a reuşit să convingă creditorii internaţionali să accepte pentru Grecia un deficit bugetar de 4,5% pentru anul 2016, în loc de 3%. El a subliniat că un deficit de numai 3% ar fi fost ‘catastrofal’ pentru Grecia.

De asemenea, el a menţionat că, după ce a reuşit să ajungă vineri seară la un acord cu omologii săi din zona euro pentru prelungirea programului de ajutor financiar pentru Grecia, care s-a angajat în schimb cu o listă de reforme, vor începe curând şi negocierile pentru o nouă restructurare a datoriei publice a Greciei, ajunsă în prezent la 185% din PIB, deşi în anul 2012 creditorii internaţionali au tăiat 100 de miliarde de euro din această datorie.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că nu vrea să crească taxele și impozitele în acest an, în condițiile în care România trebuie să se încadreze într-un deficit......
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. Termenul contractului este 2029
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. ...
Departamentul Apărării din Statele Unite a alocat un contract de 946 de milioane de dolari companiei de armament Raytheon ...
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români – organizator
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români ...
Ediţia din această iarnă a Târgului de Crăciun de la Sibiu a depăşit estimările organizatorilor mulţumită vizitatorilor ...
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a înregistrat, din 31 decembrie, ora 07:00, până pe 3 ianuarie la aceeaşi ...