Ministrul irlandez de Finanțe Paschal Donohoe a fost reales în fruntea Eurogrup

Irlandezul Paschal Donohoe a fost reales luni la preşedinţia Eurogrupului, un organism informal care reuneşte miniştri de finanţe ai celor 19 ţări ce utilizează moneda unică euro, a anunţat un comunicat al Consiliului UE, citat de France Presse, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 05 dec. 2022, 21:43
Ministrul irlandez de Finanțe Paschal Donohoe a fost reales în fruntea Eurogrup

Alegerea noului preşedinte pentru un mandat de doi ani şi jumătate a fost acceptată „prin consens” de miniştri în cursul unei reuniuni la Bruxelles. Donohoe, 48 de ani, care ocupă această funcţie din iulie 2020, a fost singurul candidat la propria succesiune.

Şeful Eurogrup face parte printre personalităţilor ale căror voci contează la Bruxelles, alături de cele ale preşedinţilor celor trei mai instituţii ale UE – Ursula von der Leyen (Comisie), Charles Michel (Consiliu), Roberta Metsola (Parlament) – precum şi cea a şefului diplomaţiei Josep Borrell.

El are misiunea de a prezida reuniunile lunare ale miniştrilor de finanţe, al căror obiectiv este să asigure coordonarea politicilor economice naţionale.

Această sarcină s-a dovedit esenţială după criza financiară din 2008, în cursul crizei datoriei Greciei şi mai recent în timpul crizei provocate de pandemia de COVID-19, care a aruncat economia europeană într-o recesiune istorică.

Misiunea Eurogrup este la fel de importantă în prezent, când Europa se pregăteşte să intre în recesiune în această iarnă, victimă în special a consecinţelor războiului din Ucraina, notează AFP.

Aşa cum promisese în cursul primei sale candidaturi în 2020, Paschal Donohoe a contribuit la calmarea tensiunilor puternice care subminau Eurogrupul între ţările aşa-zise „frugale” din nordul Europei şi statele cunoscute ca fiind mai cheltuitoare din sud.

„Este o mare onoare să servesc în calitate de preşedinte al Eurogrup şi sunt recunoscător colegilor mei miniştri că-mi încredinţează preşedinţia discuţiilor noastre pentru un al doilea mandat”, a declarat el după reconfirmarea în funcţie.

„Am fost şi voi continua să fiu un intermediar onest în negocierile noastre, veghind să se ţină seama de toate vocile şi poziţiile”, a adăugat Donohoe.

Eurogrup a fost creat în 1998. Primul său preşedinte permanent, din 2005 până în 2013, a fost luxemburghezul Jean-Claude Juncker, care a prezidat apoi Comisia Europeană din 2014 până în 2019. Până atunci funcţia fusese ocupată prin rotaţie. I-a succedat olandezul Jeroen Dijsselbloem, apoi portughezul Mario Centeno, acesta fiind urmat de Donohoe.

Croaţia ar urma să se alăture zonei euro de la 1 ianuarie pentru a devenit al 20-lea membru al Eurogrup.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...