Ministrul italian al Economiei: Privatizările ar trebui să fie realizate cu prudenţă
Gualtieri, vorbind la prima sa întâlnire cu miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene de când noul Guvern italian şi-a preluat atribuţiile, săptămâna trecută, a spus că ar fi „contraproductiv” dacă Italia ar adopta un buget de austeritate anul acesta. În schimb, el a cerut zonei euro să adopte o politică fiscală expansionistă pentru a stimula creşterea economică.
Fostul Guvern de la Roma spera să obţină anul acesta 1 miliard de euro din vânzarea activelor publice. Dar Gualtiere a declarat că privatizările nu reprezintă un instrument pe care l-ar dori pentru a îndeplini necesităţile financiare imediate.
Vânzarea activelor publice ar putea fi un mod de reducere a datoriei semnificative a Italiei, dar trebuie realizată cu prudenţă, deoarece ar putea afecta companiile publice de importanţă „strategică” pentru politica industrială şi economia Italiei, a explicat oficialul italian.
Comisia Europeană, care supervizează planurile bugetare pentru cele 28 de state membre, a anunţat că datoria publică a Italiei a depăşit 132% din Produsul Intern Brut în 2018, cu mult peste limita de 60% din PIB prevăzută în normele UE. În acest an, datoria publică a Italiei este prognozată să ajungă la 135% din PIB.
Sursa: AGERPRES