Ministrul italian al Justiţiei exclude o amnistiere în favoarea lui Berlusconi
Ministrul a respins astfel sugestii din partea Mişcării Cinci Stele (M5S), potrivit cărora ar fi studiată o amnistie în favoarea fostului şef de Guvern, care pare că va pierde mandatul în Senat în urma condamnării sale definitive, pronunţate în august.
Berlusconi şi susţinători ai acestuia din cadrul Partidului Poporul Libertăţii (PdL) au luptat dur pentru ca acesta să rămână senator.
Cancellieri a declarat că Parlamentul poate decide, într-adevăr, asupra unei amnistii, dar că aceasta nu se aplică în cazul unor infracţiuni de natură financiară.