Ministrul Justiţiei: Noul Cod Penal şi Noul Cod de Procedură Penală trebuie corectate

Raluca Prună, a declarat joi seară la Digi 24 că Noul Cod Penal şi Noul Cod de Procedură Penală trebuie corectate, în condiţiile în care un om care fură 100 de oglinzi din parcare primeşte 30 de ani de închisoare, în timp ce altul, care comite un omor, este condamnat la 18 ani de detenţie, informează News.ro.
DIGI24 - J, 21 iul. 2016, 20:03
Ministrul Justiţiei: Noul Cod Penal şi Noul Cod de Procedură Penală trebuie corectate

Ministrul Justiţiei a declarat joi seară, la Digi 24, că intenţioneză să „corecteze” noile coduri împreună cu cei care au lucrat la ele.

„Se spune că noi avem pedepse foarte mari, nu, noi nu avem pedepse foarte mari, avem un Nou Cod Penal care a scăzut pedepsele la cele mai multe dintre infracţiuni. Rezultatul Noului Cod Penal şi al Noului Cod de Procedură Penală este că populaţia aflată în detenţie a scăzut”, a declarat Raluca Prună.

Ea a precizat, însă, că, tot prin efectele noilor coduri, numărul celor se află în supravegherea unui consilier de probaţiune a crescut foarte mult.

„Ce avem noi, cred eu, ca problemă, şi trebuie discutat cu cei care au contribuit, specialişti în drept execuţional penal, cu cei care au lucrat la aceste coduri şi care au avut o fiosofie probabil atunci când au adoptat codurile, este sporul. Şi dau un exemplu ca să-l înţeleagă toată lumea. Dacă, de exemplu, eu, mâine, mă apuc să fur oglinzi din parcări şi timp de două săptămâni fur 100 de oglinzi, codul va reţine că am făcut 100 de fapte de furt. Şi să zicem că primesc pentru fiecare faptă de furt un an, care e pedeapsa minimă. Se reţine pedeapsa cea mai mare, să zicem un an, pedeapsa minimă, plus 99 de ani de la cele 99 de fapte şi iau o treime din aceşti 99 de ani, pe care îi adaug la anul acela. Deci primesc un an plus 33, 34 de ani de închisoare, dar în realitate voi primi 30 pentru că ăsta e maximum prevăzut de codul penal. Pe de altă parte, pentru o faptă de omor, sub acelaşi cod penal, pot primi 18 ani de închisoare”, a spus Raluca Prună.

Ministrul Justiţiei a explicat că judecătorul este obligat, prin noile coduri, să aplice sporul de pedeapsă.

„Avem această situaţie, în care mai multe fapte de furt care sunt, deci, un concurs de infracţiuni, generează, ca rezultantă, o pedeapsă mult prea mare faţă de pedeapsa pentru o singură faptă de omor. Aceste lucuri trebuie discutate, Trebuie să spun că ceea ce înainte era la latitudinea judecătorului, acest spor, judecătorul putea să îl dea sau nu, acum este obligatoriu şi toţi aceşti factori concură la ce vedem astăzi, pedepse foarte mari pentru fapte care sunt reprobabile, dar eu cred că toţi suntem de acord că între numeroase fapte de furt şi o faptă de omor probabil că mai greu trebuie să atârne fapta de omor”, a adăugat Prună.

Ministrul Justiţiei a spus că va discuta despre modificarea codurilor cu cei care au lucrat la ele, dar că această modificare nu se va face nici prin hotărâri luate sub presiunea unor proteste în penitenciar, nici printr-o presiune mediatică.

„Trebuie văzut unde anume umblăm ca să corectăm, fin, ceea ce este de corectat”, a conchis Raluca Prună.

Te-ar mai putea interesa și
Încă două decese din cauza gripei. Numărul total ajunge la trei persoane și epidemia continuă
Încă două decese din cauza gripei. Numărul total ajunge la trei persoane și epidemia continuă
În această săptămână s-au înregistrat cu o treime mai puţine cazuri de infecţii respiratorii faţă de săptămâna anterioară. Cele trei decese au fost înregistrate la persoane de peste......
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti toți ceilalți șoferi români din 2026
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti ...
Circa 60.000 de șoferi români, adică toți care conduc mașini electrice, vor achita un impozit special, în valoare de ...
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români participanți, și cum îți poți crește pensia
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români ...
Românul care va încasa cea mai mică pensie privată obligatorie( Pilonul II), abia dacă se va alege cu 1.400 de lei, ...
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
Un atac ucrainean cu drone a vizat în zorii zilei de miercuri o rafinărie din Tuapse, în sud-vestul Rusiei, unde se estimează ...