Ministrul Justiţiei: România va construi două noi penitenciare cu credit de la BERD
Potrivit acestuia, împrumutul va fi utilizat atât pentru construcţia a două unităţi de detenţie noi, cât şi pentru modernizarea şi extinderea unor capacităţi existente.
„Guvernul are un memorandum prin care a aprobat anul trecut foaia de parcurs pentru îndeplinirea cerinţelor hotărârii pilot CEDO referitoare la condiţiile de detenţie. Acolo unul dintre capitole se referă la condiţiile din penitenciare. Avem măsuri de natură legislativă, avem măsuri de natură instituţională, de penitenciare. Avem în vedere modernizarea acelor celule, spaţii care nu au condiţii corespunzătoare. Din păcate, mai sunt şi de acestea. Avem în vedere şi extinderea stabilimentelor penitenciarelor existente, prin construcţia unor pavilioane noi, cum se va derula în scurt timp şi aici la Botoşani. Avem în vedere şi construcţia a două penitenciare noi. Unul este la Berceni în Prahova, depăşind deja studiile de fezabilitate, şi altul în localitatea Unguriu în judeţul Buzău”, a afirmat Toader.
Potrivit acestuia, împrumutul oferit de BERD va permite realizarea într-un termen scurt a investiţiilor, în condiţiile în care bugetul de stat nu poate asigura aceste fonduri.
„Bugetul nu are numai penitenciarele de dus, bugetul trebuie să asigure proporţional toate problemele care ţin de administrarea ţării şi atunci problema penitenciarelor nu o poţi lăsa să o rezolvi la anul, la anul şi la anul. Trebuie o măsură pe termen scurt, o măsură globală, unitară”, a adăugat ministrul Justiţiei.
Toader a efectuat, sâmbătă dimineaţă, o vizită de lucru la Penitenciarul Botoşani.