Ministrul Mediului: Concurenţa are o poziţie nefondată faţă de noul Cod Silvic şi nu reprezintă interesele românilor
‘Mi se pare absolut nefondată poziţia Consiliului Concurenţei. Mai mult decât atât, această poziţie nu reprezintă interesele românilor. Dânşii spun că noul Cod Silvic ar putea încălca Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, însă nici măcar nu spun la ce articol din Tratat fac referire. În ceea ce priveşte libera circulaţie, niciodată nu s-a pus problema unei măsuri restrictive. Îi rog pe domnii din Consiliul Concurenţei să nu confunde libera circulaţie cu o limitare pentru toţi operatorii, care are obiectivul de a salva de la dispariţie micii producători şi de a elimina monopolul. Am fi încălcat Tratatul dacă ne refeream la un singur operator, ceea ce nu este cazul. Am din ce în ce mai multe suspiciuni faţă de cei care se opun acestui Cod Silvic’, a subliniat Gavrilescu.
Potrivit autorităţii de concurenţă, menţinerea unei limitări la achiziţia de masă lemnoasă ar putea reprezenta o încălcare a Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene în ceea ce priveşte libera circulaţie a mărfurilor, ce poate avea ca posibilă consecinţă declanşarea procedurii de infringement împotriva României.
‘Nu ne opunem acestei legi şi nici măsurilor de limitare a tăierilor ilegale. Noi avem obiecţii referitoare la unele măsuri punctuale, care, deşi introduse cu bune intenţii, riscă să încalce legislaţia europeană şi pot atrage sancţiuni din partea Comisiei Europene’, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Chiriţoiu a precizat, totodată, că instituţia pe care o reprezintă a transmis şi şefului statului o informare prin care atrage atenţia asupra unor prevederi ale proiectului de lege de modificare a Codului Silvic care pot încălca legislaţia comunitară.
Consiliul Concurenţei şi-a exprimat, încă din iunie 2014, punctul de vedere privind toate proiectele de modificare a Codului Silvic transmiţând obiecţiile sale atât Guvernului (Departamentului pentru Ape, Păduri şi Piscicultură), cât şi Parlamentului (Comisiei parlamentare pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor).
Pe de altă parte, reprezentanţii Consiliului Concurenţei precizează faptul că legislaţia în domeniul concurenţei, care este similară legislaţiei Uniunii Europene, conţine instrumente pentru depistarea şi sancţionarea abuzului unei companii aflate în poziţie dominantă. În perioada următoare, autoritatea de concurenţă va finaliza analiza derulată pe piaţa lemnului şi va face recomandări pentru îmbunătăţirea regulilor care guvernează sectorul şi funcţionarea Romsilva, precizează sursa citată.
În data de 27 aprilie, Senatul a respins cererea de re-examinare pe care preşedintele Klaus Iohannis a transmis-o Parlamentului cu privire la legea care modifică Codul Silvic, adoptând astfel propunerea legislativă în forma trimisă spre promulgare.
Cererea de re-examinare a Codului silvic a fost respinsă, pe 12 mai, şi în Comisiile reunite de mediu, agricultură şi juridică din Camera Deputaţilor. În comisii, 20 de deputaţi au votat în favoarea cererii de re-examinare şi 35 împotrivă.
Sâmbătă, 9 mai, locuitorii din întreaga ţară, dar şi români din şase oraşe din străinătate protestat faţă de oprirea despăduririlor abuzive, dar şi cu scopul ca pădurile din România să devină o prioritate naţională pentru autorităţile statului.