Ministrul Mediului, după întâlnirea cu reprezentanţii industriei alimentare: România nu mai poate mima reciclarea

Autorităţile sunt deschise la identificarea de soluţii privind problemele ridicate de către producătorii din industria alimentară, iar în acest sens va fi înfiinţat un Grup de lucru pentru regândirea întregului sistem de reciclare din România, a cărei primă întâlnire ar putea avea loc deja în această săptămână, a declarat, luni, pentru Agerpres, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca-Palmer.
Economica.net - lun, 08 feb. 2016, 19:38
Ministrul Mediului, după întâlnirea cu reprezentanţii industriei alimentare: România nu mai poate mima reciclarea

‘Am avut, astăzi, o întâlnire la Guvern, la care au participat cei doi vice-prim miniştri, domnul Borc (Costin Borc, n.r.) şi domnul Dâncu (Vasile Dâncu. n.r.), ministrul de Finanţe, ministrul Agriculturii şi cu mine, alături de producătorii de la Romalimenta, Pro Agro şi din industria viticolă. Întâlnirea de azi face parte dintr-o serie întreagă de astfel de discuţii pe care le-am avut în ultima lună atât la nivel tehnic, cât şi la nivel de decizie. Am discutat intens pe solicitările dânşilor şi se conturează două tipuri de direcţii. Producătorii sunt preocupaţi şi recunosc faptul că există o mare problemă de sistem a deşeurilor în clipa de faţă, în România. Este o problemă care s-a acumulat de-a lungul anilor şi acum cumva vine nota de plată. Toată lumea recunoaşte că s-a ajuns la un moment zero în care lucrurile trebuie, realmente, aşezate pe un alt făgaş. În sensul acesta, în 2016, agreăm cu toţii să venim la masă şi să reformăm sistemul, deoarece România nu mai poate mima reciclarea. Noi astăzi ne-am întâlnit cu producătorii, iar eu la rândul meu, separat, m-am întâlnit cu industria reciclării şi cu cei din salubritate, şi cu ONG-urile. În ceea ce priveşte anul 2015 şi cu ce s-a întâmplat acolo, la Ministerul de Finanţe vor continua discuţiile săptămâna viitoare cu producătorii pentru a identifica potenţiale soluţii legale. Ştiţi foarte bine de acea potenţială fraudă de 54 de milioane de euro de la Organismele de Transfer de Responsabilitate, care este acum anchetată de organele de specialitate’, a spus Paşca-Palmer.

Ministrul Mediului a precizat, totodată, că Grupul de lucru ce va fi înfiinţat la ministerul de resort ar putea avea o primă întâlnire în această săptămână.

‘(…) deja Ministerul Mediului lucrează pe anumite iniţiative legislative, pentru că trebuie corectate câteva lucruri în legislaţie, dar vom demara inclusiv de săptămâna aceasta un grup de lucru lărgit, pentru că este nevoie să avem toţi actorii la masă. Eu cred că dânşii (producătorii din industria alimentară, n.r.) au văzut foarte clar că există o deschidere mare din partea Guvernului. Vă daţi seama că am avut doi vice-prim miniştri şi trei miniştri la masă, ceea ce cred că arată foarte mare atenţie pentru acest subiect. Mesajul este clar că suntem deschişi să căutăm soluţii, dar aceste soluţii trebuie să fie în condiţiile respectării legii. O primă întâlnire a Grupului de lucru sper să aibă loc deja săptămâna aceasta’, a subliniat Cristiana Paşca-Palmer.

Referitor la amânarea termenului de plată a sumei de 2 lei/kg, ministrul Mediului a,precizat că acest lucru va fi stabilit de Ministerul de Finanţe, ‘pentru că trebuie discutat foarte concret pe date şi pe cifre’.

‘Li s-a solicitat producătorilor să vină să prezinte situaţia pe care o au, cu exemple concrete. Bineînţeles, şi noi de la Fondul de Mediu vom da detalii. Este nevoie de puţină răbdare să se poată procesa toate informaţiile existente, depuse de producători la începutul acestui an. În ceea ce priveşte partea fiscală, acolo aşteptăm sugestiile din partea Ministerului de Finanţe’, a menţionat oficialul.

Săptămâna trecută, patronatele şi sindicatele din industria alimentară anunţau că vor picheta, în data de 9 februarie, sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), ca urmare a problemelor generate de obligaţiile pe care producătorii trebuie să le respecte, în sensul achitării unei penalităţi de 2 lei pentru fiecare kilogram de deşeu de ambalaj necolectat şi nereciclat.

În urma discuţiilor avute, luni, cu oficiali din Ministerul Mediului, inclusiv cu ministrul Cristiana Paşca-Palmer, reprezentanţii industriei alimentare au renunţat la acţiunea de protest programată anterior, fiind asiguraţi că doleanţele lor vor fi rezolvate în perioada următoare.

Patronatele şi sindicatele din industria alimentară au solicitat, în data de 25 ianuarie, suspendarea obligaţiei de plată a contribuţiei privind reciclarea ambalajelor până la crearea unui cadru legislativ ‘transparent, echitabil şi controlabil’ pentru toţi actorii din lanţul de reciclare, solicitând la unison demiterea ministrului Mediului pentru proasta gestionare a sistemului de colectare şi reciclare şi lipsa de control a autorităţilor.

Reprezentanţii industriei de conserve din România şi cei din piaţa laptelui au afirmat că plata taxei de reciclare de 2 lei/kilogramul de ambalaj va aduce falimentul multor fabrici de profil şi disponibilizarea a peste jumătate dintre angajaţi din aceste sectoare, toate aceste costuri urmând să fie plătite din buzunarele consumatorilor.

Ministerul Mediului preciza, pe 21 ianuarie, într-un comunicat de presă, că intenţia autorităţilor din domeniu nu este de a aplica penalităţi pentru fiecare kilogram de deşeu nereciclat, ci de a impulsiona un sistem funcţional de management al deşeurilor de ambalaje care să nu plaseze România în nefericita situaţie a unui infringement pe această temă, caz în care penalităţile europene ajung şi la 200.000 euro pe zi.

Te-ar mai putea interesa și
Producția de vehicule a Stellantis a scăzut cu 37% în 2024 față de 2023
Producția de vehicule a Stellantis a scăzut cu 37% în 2024 față de 2023
Producţia de vehicule realizată în Italia de grupul auto franco-italian Stellantis în 2024 a fost cu 37% sub cea din 2023, scădere care se datorează în special unei prăbuşiri a......
Coreea de Nord lansează o rachetă cu rază intermediară, primul său test în două luni
Coreea de Nord lansează o rachetă cu rază intermediară, primul său test în două luni
Coreea de Nord a lansat luni în direcţia Mării Japoniei ceea ce se crede a fi o rachetă balistică cu rază intermediară ...
Nicușor Dan: Călin Georgescu are o șansă de câștig la CEDO
Nicușor Dan: Călin Georgescu are o șansă de câștig la CEDO
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu ...
ANAF vrea să schimbe raportările fiscale ale asociațiilor, unităților de cult, asociațiilor de proprietari
ANAF vrea să schimbe raportările fiscale ale asociațiilor, unităților de cult, asociațiilor de proprietari
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vrea să aducă modificări importante în modul de raportare fiscală ...