Ministrul Mediului: Exploatarea de la Roşia Poieni cere investiții de mediu de milioane de euro

Ministrul Mediului, Korodi Attila, a declarat, într-un interviu acordat luni seară agenţiei MEDIAFAX, că titularul proiectului minier de exploatare a cuprului de la Roşia Poieni, fie că va rămâne statul, fie că va apărea vreun investitor, va trebui să aloce milioane de euro problemelor de mediu.
Economica.net - mar, 24 apr. 2012, 13:35
Ministrul Mediului:  Exploatarea de la Roşia Poieni cere investiții de mediu de milioane de euro

În interviul acordat MEDIAFAX Korodi Attila explică de ce proiectul Cupru Min nu necesită o implicare specială din partea ministerului pe care-l conduce, contrar ideii că acest proiect ar depinde de vreun aviz de mediu.

„Noi avem o treabă acolo, dar nu este o treabă critică. Pur şi simplu, pe orice procedură de privatizare, legislaţia spune că Ministerul Mediului trebuie să facă un fel de audit, adică autoritatea competentă trebuie să spună care este încărcarea cu responsabilităţi de mediu şi aceea trebuie dusă mai departe ca o responsabilitate, obligaţie a viitorului beneficiar al proiectului sau cumpărător al companiei respective”, afirmă Korodi.

Ministrul a declarat că autorizaţia integrată de mediu pentru exploatarea Cupru Min de la Roşia Poieni este expirată. Pentru o eventuală reautorizare, titularul investiţiei – fie că este vorba de stat, ca în prezent, fie că este vorba de vreun investitor ce doreşte să cumpere proiectul de exploatare a cuprului – are o serie de responsabilităţi „foarte clare”, care se referă la iazul de decantare.

„Indiferent dacă se privatizează sau nu, reprezintă o responsabilitate. Trebuie reîncepută procedura de reautorizare integrată şi pentru aceasta trebuie atinse anumite elemente investiţionale, este normal. Deci nu văd niciun element problematic pentru noi, Ministerul Mediului, instituţional”, afirmă Korodi.

În cazul unei privatizări a companiei, investitorul va fi obligat să aloce o sumă „de ordinul milioanelor de euro” pentru investiţiile de mediu.

„Nu se poate emite o nouă autorizaţie dacă nu sunt anumite elemente îndeplinite. Dar (investiţia se întâmplă, n.r.) pe un amplasament care funcţionează, nu vorbim de o investiţie nouă, nu vorbim de lucruri necunoscute, ci pur şi simplu de lucruri care sunt de ani de zile definite în autorizaţia integrată de mediu, deci nu este, din punctul meu de vedere, un element la care ar trebui să ne gândim. Pur şi simplu trebuie mers înainte, dar în momentul unei proceduri (de reautorizare, n.r.) cineva trebuie să-şi asume responsabilitatea de a le duce mai departe, ori un cumpărător nou, ori cine este actualul acţionar”, declară Korodi în interviul acordat agenţiei MEDIAFAX.

Ministrul a refuzat să avanseze vreo sumă concretă ce ar trebui investită la Roşia Poieni.

„Nu am o cifră să vă zic acum, eu am zis numai tema. Tema se referă la iazul de decantare. (…) Nici vreun ordin de mărime nu am. Desigur, vorbim de milioane de euro, deci nu vorbim de sute de mii de euro, vorbim de mărimi mari. Dar la un proiect industrial, care oricum lucrează cu ordine de mărimi foarte mari”, a mai spus Korodi pe acest subiect.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...