Ministrul Mediului: Programul ‘Casa Verde’ ar putea reveni din vară cu noi sesiuni de finanţare
‘(…) Au fost perioade complicate la Administraţia Fondului de Mediu, dar se pare că s-a reuşit un spaţiu de buget suficient ca să începem să regândim acest fond. Dacă reuşim să ducem proiecte de apă şi canalizare către fonduri europene, acolo eliberez de anumite obligaţii contractuale şi rămâne o resursă în plus. Dacă avem o Ordonanţă de urgenţă înseamnă că o să am un spaţiu unde pot să mă joc şi sigur va fi anul acesta ‘Casa Verde’, din cifrele pe care le văd la ora actuală. Va fi buget pentru proiecte neonorate şi pentru o sesiune nouă de proiecte. Programul se va adresa, probabil, persoanelor fizice. Ar putea intra în program şi persoanele juridice, dar numai instituţiile de învăţământ, spitale, creşe, cămine de bătrâni şi centre de plasament pentru copii. Deocamdată, analizăm impactul financiar pentru că interesul este să avem un beneficiu cât mai mare, nu să se monteze ceva de dragul de a spune că avem o instalaţie pe casă sau pe o instituţie. Am cerut ca, în perioada următoare, să analizăm aceste aspecte financiare şi atunci, spre vară, cred că putem să lansăm noi sesiuni, dacă vedem că totul este sigur’, a explicat ministrul Mediului.
‘Casa Verde’ este un program de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme ecologice de încălzire, care utilizează energie solară, eoliană etc.
În ultima sa variantă, programul destinat persoanelor fizice consta în acordarea unor sume fixe, din bugetul Fondului pentru Mediu, în funcţie de tipul instalaţiei de încălzire pentru care a optat beneficiarul, după cum urmează: până la 6.000 de lei pentru instalarea panourilor solare, până la 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de căldură şi până la 6.000 de lei pentru instalaţii de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.
Persoanele fizice şi-au putut depune dosarele de finanţare nerambursabilă la agenţiile judeţene de mediu din localităţile unde domiciliază.
O persoană a avut posibilitatea să depună, în cadrul sesiunii de finanţare, un singur proiect, dar în acelaşi proiect a putut cumula două tipuri de instalaţii.