Ministrul Mediului: România nu a fost suficient de pregătită pentru introducerea taxării deşeurilor la depozit

România nu a fost suficient de pregătită pentru introducerea taxării deşeurilor la depozit, afirmă ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, în contextul deciziei de suspendare a acestei taxe până la 1 ianuarie 2019.
Economica.net - mar, 04 iul. 2017, 16:42
Ministrul Mediului: România nu a fost suficient de pregătită pentru introducerea taxării deşeurilor la depozit

‘România nu a fost suficient de pregătită pentru introducerea acestei taxe, aceasta fiind, de altfel, şi concluzia la care am ajuns împreună cu Comisarul European pentru Mediu K. Vella. Acest instrument economic de stimulare a reciclării se aplică doar după ce sistemul colectării selective este funcţional în orice colţ al ţării, iar Sistemele de Management Integrat al Deşeurilor sunt funcţionale şi pregătite să preia şi să valorifice întregile cantităţi. Realitatea este că, în România, din 34 de SMID-uri construite cu fonduri europene doar unul este funcţional’, susţine Gavrilescu.

Potrivit unii comunicat al Ministerului Mediului remis marţi AGERPRES, Guvernul a luat decizia de suspendare a taxei la depozit până la 1 ianuarie 2019, ca urmare a unor deficienţe majore în aplicarea acesteia şi a consecinţelor sociale şi de mediu înregistrate în primele 6 luni ale anului.

În aceste context, oficialul de la Mediu avertizează şi asupra creşterii depozitării ilegale de deşeuri în România.

‘Constatăm un fenomen într-o continuă creştere a depozitării ilegale de deşeuri în România; ne confruntăm deja cu cantităţi duble comparativ cu 2016. De la începutul anului până în prezent, comisarii GNM au identificat cantităţi de deşeuri ilegal depozitate pe o suprafaţă totală, la nivel naţional, de 1.391.483 mp, faţă de 626.256 mp în 2016. Acest fenomen a apărut ca formă de eludare a taxei la depozit, fiind unul de natură să pună în pericol sănătatea comunităţilor în care astfel de cazuri sunt tot mai des identificate’, precizează ministrul Mediului.

În privinţa costurilor provocate de introducerea taxei de depozit, Gavrilescu susţine că acestea se regăsesc deja în facturile populaţiei.

‘În acelaşi timp, la fel de important este faptul că toate costurile provocate de introducerea taxei de depozit se regăsesc deja în facturile populaţiei, în condiţiile în care serviciile de salubritate nu s-au îmbunătăţit faţă de anii precedenţi’, a adăugat ministrul.

În acest context, România a luat decizia şi a informat Comisia Europeană cu privire la suspendarea taxei la depozit până la 1 ianuarie 2019.

‘Ca atare, pentru o logică şi coerenţă în aplicarea politicii de management al deşeurilor, România a luat decizia şi a informat Comisia Europeană privind suspendarea taxei la depozit până la 1 ianuarie 2019. În perioada care urmează, vom aplica instrumente economice eficiente, fără costuri sociale şi de mediu, prin care colectarea selectivă să devină o practică naţională, iar cantităţile care ajung să fie taxate la groapa de gunoi să se limiteze doar la fracţia umedă. România nu riscă infringement prin adoptarea acestei măsuri, dimpotrivă, evită un fenomen fără precedent în care tot mai multe cantităţi de deşeuri ajung să fie depozitate ilegal în jurul oraşelor noastre, iar costurile reciclării să fie suportate doar de populaţie’, a menţionat Graţiela Gavrilescu.

În urma discuţiilor cu Comisia Europeană şi asociaţiile municipiilor şi oraşelor, precum şi cu operatorii de salubritate din România, s-a luat în discuţie introducerea unui set de instrumente economice şi măsuri care să impulsioneze sistemul reciclării din România şi atingerea ţintelor la nivel european, una dintre acestea fiind implementarea sistemului ‘plăteşti cât arunci’.

De asemenea, alte instrumente şi măsuri care pot impulsiona sistemul reciclării în România vizează finalizarea Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor în luna octombrie şi promovarea acestuia prin HG până la sfârşitul anului 2017; impunerea ţintelor progresive pentru UAT-uri de reciclare anuală a deşeurilor municipale începând cu 25%, până la 50% în 2020. În acelaşi timp, această prevedere stipulează că, pentru cantităţile nereciclate conform ţintei stabilite, UAT-urile vor plăti o contribuţie la AFM de 50 lei/tonă.

Nu în ultimul rând, Ministerul Mediului, împreună cu UAT-urile, vor demara campanii naţionale de conştientizare a populaţiei prin care să se prezinte avantajele colectării selective. Astfel, populaţia va fi informată că are posibilitatea să plătească doar fracţia umedă şi că reciclabilele pot fi predate gratuit direct la operatorul de salubritate.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ceea ce înseamnă că nu pot fi preluate fără aprobarea specială a......
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ...