Ministrul Mihai Fifor: Astăzi am încheiat plata pentru primul sistem de rachete Patriot
„Sistemele acestea sunt printre puţinele testate în luptă, ceea ce este foarte important pentru militari”, a precizat Mihai Fifor, la audierea de prezentare a bugetului MApN.
Scrisoarea de ofertă şi acceptare pentru achiziţia sistemelor de rachete Patriot a fost semnată pe 29 noiembrie. „Miercuri, 29 noiembrie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale a avut loc ceremonia de semnare a Scrisorii de Ofertă şi Acceptare (Letter of Offer and Acceptance – LOA) pentru achiziţia, de către MApN, a sistemelor de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) – PATRIOT, în prezenţa ministrului apărării naţionale, Mihai Fifor şi a ambasadorului SUA în România, Hans Klemm”, se precizează într-un comunicat transmis de MApN la data semnării documentului.
Sistemele Patriot vor intra în dotarea Forţelor Terestre şi Forţelor Aeriene ale Armatei României în a doua parte a anului 2019, primul sistem urmând să fie operaţional la jumătatea anului 2020.
Legea prin care Armata va achiziţiona şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot cu echipamentele necesare a fost a promulgată pe 27 noiembrie de preşedintele Klaus Iohannis.
În luna noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, cu 279 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere, proiectul de lege prin care Armata va achiziţiona şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot cu echipamentele necesare.
Membrii Guvernului Tudose au aprobat, în şedinţa din 8 noiembrie, proiectul de lege prin care Armata va achiziţiona şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot cu echipamentele necesare, valoarea contractului fiind de 3,9 miliarde de dolari, fără TVA.
Primul sistem va fi cumpărat până la sfârşitul acestui an, fiind deja primită scrisoarea de acceptare de la partea americană, valoarea acestui fiind de 764.780.000 de dolari fără TVA.