Ministrul Muncii: Cred că vom avea bugetul în februarie

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, a declarat duminică, la Antena 3, că bugetul va fi aprobat în februarie şi că nu se pune problema să nu se plătească pensiile şi salariile, în caz că va întârzia bugetul, deoarece principala misiune a Coaliţiei de guvernare este să aducă mai mulţi bani în buzunarele românilor.
Economica.net - Dum, 13 ian. 2019, 19:55
Ministrul Muncii: Cred că vom avea bugetul în februarie

Întrebat dacă el crede că preşedintele Klaus Iohannis „va da drumul” la buget imediat ce va fi aprobat în Parlament, Budăi a răspuns că el aşa crede.

„Eu cred ca vom avea buget imediat în februarie.(…) Până la urmă trebuie sa intrăm în normalitate şi dacă dumnealui (preşedintele Klaus Iohannis, n.r.) respectă ceea ce a spus de multe ori, că măcar pe această perioadă de 6 luni să avem consens, cred că va promova şi bugetul. Noi ne dorim să-l aprobăm cât mai rapid”, a spus ministrul Muncii citat de Agerpres.

De asemenea, întrebat dacă, în caz că nu s-ar aproba prea curând, există riscul să nu se plătească pensiile şi salariile şeful de la Muncă a răspuns că „sub nicio formă”.

„Eu condamn clar astfel de declaraţii. (Vreau) să mă uit direct în ochii oamenilor să le spun aşa: noi nu suntem cei care tăiem ci suntem cei care dăm. Şi misiunea noastră principală atâta timp cât suntem le guvernare este de a aduce mai mulţi bani în buzunarele românilor. Dacă ni s-a atacat la Curtea Constituţională Legea pensiilor am pus în Ordonanţa de Urgenţă majorarea punctului de pensie pentru a linişti pensionarii şi pentru a arăta că ne ducem misiune la capăt. Misiune noastră principală asta va rămâne: mai mulţi bani în buzunarele românilor şi de asta ne vom ţine”, a mai afirmat Budăi.

Deficitul bugetar pe anul 2018 va fi sub nivelul de 2,97% din PIB, urmând ca în 2019 să coboare spre 2,5% din PIB, a declarat, în urmă cu o săptămână, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

În luna decembrie a anului trecut, şeful de la Finanţe arăta că Produsul Intern Brut estimat pentru anul viitor este de circa 1.022 miliarde de lei iar creşterea economică de 5,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu a anunțat că demisionează din fruntea PSD – surse
Ciolacu a anunțat că demisionează din fruntea PSD – surse
Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PSD, în cadrul ședinței informale a conducerii social-democrate care se desfășoară la Vila Lac, au declarat surse din partid......
Moody’s a retrogradat ratingurile marilor giganților financiari Bank of America, JP Morgan și Wells Fargo, la câteva zile după ce a retrogradat ratingul SUA
Moody’s a retrogradat ratingurile marilor giganților financiari Bank of America, JP Morgan și Wells Fargo, la câteva ...
Moody's a coborât astăzi de la Aa1 de la Aa2 ratingurile pentru depozitelor pe termen lung ale Bank of America Corporation ...
Gazprom negociază încheierea unui contract nou de furnizare de gaze către Serbia
Gazprom negociază încheierea unui contract nou de furnizare de gaze către Serbia
Grupul rus Gazprom negociază în prezent termenii pentru un nou contract de furnizare de gaze către Serbia, a anunţat ...
Indicele principal al BVB a crescut luni cu 4%
Indicele principal al BVB a crescut luni cu 4%
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis cu creşteri semnificative şedinţa de luni iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni ...