Ministrul Muncii: Indiferent dacă intră în vigoare noua Lege a pensiilor, de la 1 septembrie majorăm punctul de pensie
„Dintr-o lege cu peste 180 de articole, Curtea Constituţională a cerut clarificări pe trei alineate, nu le-a declarat neconstituţionale. Respectăm deciziile Curţii Constituţionale şi, în termenul cel mai scurt, vom reformula acele alineate şi vom retrimite legea la preşedinte la promulgat. Indiferent dacă intră sau nu în vigoare această nouă Lege a pensiilor, de la 1 septembrie, valoarea punctului de pensie va fi majorată de la 1.100, la 1.265, aşa cum este prevăzut în OUG 114, pe care unii colegi o vor abrogată, deci nu vor majorarea pensiilor, dar noi o să o facem, nu o să-i ascultăm şi o să o facem în septembrie”, a declarat Budăi.
În luna martie, Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţionale două articole din Legea pensiilor, după ce PNL şi USR au atacat mai multe dispoziţii ale acestui act normativ.
Conform deciziei CCR, a fost declarat neconstituţional articolul 25, alineatul 1, care se referă la cine trebuie să plătească contribuţia de asigurări sociale: „Contribuabilii la sistemul public de pensii sunt cei care datorează şi plătesc, după caz, contribuţia de asigurări sociale, conform Codului fiscal”.
A fost declarat neconstituţional în Legea pensiilor şi articolul 63, care prevede că „pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) nu au împlinit vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5; b) au realizat, la data solicitării pensiei de invaliditate, stagiul minim de cotizare de 15 ani”.