Ministrul Muncii: Legea salarizării unitare, gata în iunie. Raportul dintre salarii va fi de 1 la 13
„Acum lucrăm la Legea salarizării unitare, iar toate salariile bugetarilor vor creşte, evident că vor creşte şi cele ale demnitarilor în raportul care este absolut necesar, dar credem că e bine să se întâmple toate aceste majorări odată pentru toată lumea”, a spus ministrul Muncii.
Vasilescu a menţionat că raportul dintre salarii va fi de 1 la 13.
„Nu o luăm de la zero. Raportul va fi de 1 la 13. Termenul este trimestrul al doilea al acestui an, deci practic din aprilie-mai trebuie să o avem în curs de finalizare ca maximum în luna iunie să intrăm cu ea în Parlament”, a adăugat ministrul Muncii, menţionând că legea va intra în dezbaterea Legislativului înainte de vacanţa parlamentară.