Ministrul Muncii: Până la începutul anului viitor, încercăm să avem un inventar al problemelor generate de legea pensiilor
Întrebată marţi când se vor face modificări privind pensiile, ea a răspuns: „Lista problemelor generate de Legea pensiilor este nu aş vrea să spun nesfârşită, dar este lungă. Am mii – fără să exagerez – de semnale din toate categoriile sociale cu privire la nedreptăţi generate de noua lege a pensiilor. Nu vreau să mă grăbesc, nici nu trag de timp, dar nu vreau să mă grăbesc. Aş vrea să fac un inventar cuprinzător al tuturor acestor probleme generate de lege. (…) O să încercăm să avem un inventar complet până la începutul anului viitor şi de acolo vor curge soluţiile, fără îndoială, împreună cu ceilalţi colegi, împreună cu membrii Parlamentului, acolo unde sunt de remediat anumite aspecte în lege”.
Ea a spus că la discuţii ar dori să îi invite şi pe reprezentanţii persoanelor cu dizabilităţi, care au o situaţie specifică asupra căreia vrea să se aplece.
„Problema noastră în politică este că ne place să ne mândrim cu nişte rezultate care sunt subţiri în ce priveşte eficienţa lor în practică şi aş prefera să nu mă grăbesc, nici să trag de timp, dar să fac o treabă serioasă, pentru că lucrurile făcute pe genunchi îşi arată efectele – o serie de oameni suferă de pe urma unei legislaţii făcute cu neseriozitate”, a spus Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a vizitat marţi Ability Hub – un centru care acordă asistenţă persoanelor cu dizabilităţi.
Preşedintele Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, Daniela Tontsch, a abordat cu acest prilej problema îngheţării pensiilor persoanelor cu dizabilităţi.
În acest context, Violeta Alexandru a spus că a constatat o nedreptate la acest capitol. „În discuţiile pe care le-am avut la minister şi din experienţa proprie, din activitatea pe care o am, am constatat o nedreptate cu privire la acest aspect. (…) Cu toate argumentele pe masă, voi include aceste realităţi nefericite generate de noua lege a pensiilor în grupul de lucru şi vom genera soluţii în cea mai scurtă vreme”, a adăugat ministrul Muncii.