Ministrul Muncii: Suntem în situaţia în care mai este nevoie de bani pentru pensii

Economica.net
31 08. 2018
lia_20538500

„Sunt discuţii dacă mai avem sau nu bani de pensii şi în ultima perioadă am avut chiar o confruntare prin televiziuni cu preşedintele României, care prin luna mai ne întreba dacă mai avem bani de pensii şi l-am invitat să-şi aducă aminte că a aprobat bugetul României, că l-a promulgat şi că a văzut acolo că existau bani de pensii şi de salarii pentru tot acest an. Iar acum suntem în situaţia în care mai este nevoie de bani de pensii, dar de ce? Pentru că din luna iulie a mai apărut o lege adoptată de Parlamentul României, care la grupele I şi II de muncă creştea din nou veniturile pensionarilor. Automat, când creezi bugetul României, nu poţi să aplici legislaţia pe care o ai în vigoare la momentul respectiv. Fiind o lege care a apărut în luna iulie, automat că noi va trebui să o aplicăm după luna iulie şi deci avem nevoie de aceşti bani la rectificare. Asta ca să înţeleagă şi preşedintele României de ce în spaţiul public am tot susţinut că este vitală şi urgentă această rectificare bugetară. Ne-a invitat, de asemenea, să facem rectificare bugetară, dar să lăsăm în pace bugetele care se aprobă în CSAT – al serviciilor secrete, al Administraţiei Prezidenţiale. Nu există în lumea asta stat care să facă rectificare bugetară pe bucăţi. Se pare că preşedintele României nu a aflat încă”, a explicat Vasilescu la Şcoala Politică de Vară a Organizaţiei Femeilor Social Democrate.

Ea a făcut referire şi la reprezentanţii Opoziţiei, arătând că aceştia nu doresc aplicarea legii pensiilor.

„Eu sper ca la aceste legi pe care noi fie le-am adoptat, fie le vom adopta în perioada următoare să nu se mai umble, adică să nu mai vină cineva să spună nu mai aplicăm aceste legi. Domnul Ludovic Orban a spus, de exemplu, că primul lucru pe care îl va face când PNL va ajunge la guvernare – nu ştim când se va întâmpla asta – va fi să abroge legea salarizării şi imediat a fost tras de mânecă de sindicate, care i-au comunicat faptul că, chiar dacă dumnealor au mai avut o problemă cu această lege a salarizării, în niciun caz nu vor ca ea să se abroge, pentru că pentru 98% dintre bugetari va aduce creşteri semnificative. Am încercat să facem mai multe discuţii informale cu mai mulţi colegi de-ai noştri din Parlament de la celelalte partide de Opoziţie în perspectiva adoptării în Parlament a legii pensiilor şi mi s-a spus: ‘Noi nu o să aplicăm aşa ceva, sunteţi inconştienţi, dublaţi bugetul de pensii, va fi greu de suportat, deci noi nu vom aplica această lege’. Este bine ca pensionarii din România să ştie aceste lucruri – şi nu numai pensionarii, ci şi salariaţii -, că vor fi direct afectaţi dacă în perioada următoare PSD nu va mai fi în măsură să aplice aceste legi pentru că se va modifica guvernarea”, a mai afirmat Olguţa Vasilescu.