Ministrul Muncii: Voi pleca în Germania să verific condiţiile de muncă ale românilor

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunţat în noaptea de luni spre marţi că se va deplasa în Germania pentru verificarea condiţiilor în care lucrează muncitorii români, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 12 mai 2020, 07:43
Ministrul Muncii: Voi pleca în Germania să verific condiţiile de muncă ale românilor

„Voi pleca personal în Germania. Simt nevoia să verific şi în teren condiţiile de muncă şi să discut cu românii. Nu plec de la premisa că angajatorii germani sunt iresponsabili, după cum nu îi tratez aşa nici pe angajatorii din ţară, despre care PSD ar spune că sunt nişte infractori. Aşa cum am spus tuturor omologilor mei din ţările membre UE în care avem comunităţi de români, mă voi implica în promovarea unei dezbateri europene orientate spre găsirea de soluţii pentru ca, indiferent unde lucrează un cetăţean european, în spaţiul european, să existe o corespondenţă clară între măsurile de protecţie socială şi de siguranţă la locul de muncă”, a transmis Violeta Alexandru, într-o postare pe Facebook.

Reacţia ministrului Muncii a survenit la câteva ore după ce a participat la o audiere parlamentară pe tema situaţiei muncitorilor români din Germania.

Aceasta a apreciat că trebuie respectată libertatea românilor de a alege ţara în care să muncească.

„Pentru PSD, toţi angajatorii sunt din principiu nişte infractori. Pentru mine, angajatorii oferă locuri de muncă, iar cei care încalcă legea trebuie verificaţi şi sancţionaţi, dacă este cazul. Pentru PSD, statul trebuie să îngrădească dreptul românilor de a munci. Pentru mine, românii nu trebuie împiedicaţi să muncească, asigurându-li-se toate condiţiile legale, inclusiv condiţii de protecţie în această perioadă de pandemie. Pentru PSD, românii nu sunt capabili să îşi citească contractele. Pentru mine, românii sunt capabili, iar celor care au nevoie de sprijin, statul român trebuie să le ofere sprijin gratuit, la cererea acestora. Pentru PSD, românii trebuie forţaţi să rămână în ţară la muncă. Pentru mine, românii trebuie să aibă posibilitatea să aleagă unde doresc să muncească în cadrul UE, iar Statul Român trebuie să dezvolte oferte atractive pentru locurile de muncă din România, astfel încât ei să aibă alternativă şi, în final, să opteze liber”, a transmis Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii le-a cerut lucrătorilor români care activează în străinătate să nu apeleze la muncă fără forme legale.

„Nu doresc să tratez cu demagogie subiectul plecării românilor la munci sezoniere în străinătate. Nu ascund, nu acopăr nimic, orice sesizare asupra potenţialei încălcări a legii este tratată cu atenţie de mine şi de omologul meu, ministrul Muncii din Germania. Cred în dreptul românilor de a alege unde doresc să muncească în spaţiul UE. Pentru românii a căror muncă o respect, indiferent unde este aceasta desfăşurată, în România sau în străinătate, am un singur mesaj – tot respectul meu pentru munca voastră. Munciţi cu forme legale, niciodată fără forme legale şi aveţi încredere că la prima sesizare legată de o problemă pe care o întâmpinaţi, autorităţile române vor fi implicate cu responsabilitate”, a notat Violeta Alexandru.

Comisiile reunite de politică externă, afaceri europene şi muncă ale Senatului i-au audiat luni, de la ora 12:00, pe ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi pe cel al Muncii, Violeta Alexandru.

Audierea a avut ca temă modul în care Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale au gestionat deplasarea unor lucrători români în străinătate, în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit site-ului Senatului. 

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...