Ministrul pentru IMM: Legea prevenţiei va determina o îmbunătăţire a nivelului de colectare la buget
‘Uneori sunt întrebat, şi aşa îmi dau seama unde este mentalul, dacă legea prevenţiei nu se bate cap în cap cu faptul că trebuie să colectăm mai mult la buget. Nu, nu are nicio legătură de fapt legea prevenţiei prin faptul că vom ajunge să inspirăm încredere (…), va ajuta nivelul de colectare, nu va determina o scădere a nivelului de colectare’, a declarat Petrescu în cadrul unei dezbateri privind Programul ‘Start-Up Nation – România’.
Ministrul a anunţat, totodată, că Legea prevenţiei va fi doar o primă etapă dintr-un proces mai amplu de simplificare a legislaţiei cu impact asupra mediului de afaceri.
‘Dacă menţinem actualul parcurs de consultare, până pe data de 2 mai, când această lege va fi publică pe site-ul ministerului, deschisă spre amendamente, modelare şi discuţii, sunt convins că vom avea o lege care va constitui, de fapt, un prim pas în ceea ce numesc emanciparea actului de control. (…) După aceea, evident că, într-o strategie mai largă, trebuie să trecem şi la legea ce reglementează activitatea Curţii de Conturi, poate şi alte organisme care au un impact major în buna funcţionare a administraţiei locale, cu impact, evident, în zona mediului de afaceri’, a precizat Alexandru Petrescu.