Ministrul Prună a transmis către CSM propunerea de reînvestire a lui Kovesi în funcţia de şef al DNA

Economica.net
03 03. 2016
kovesi__09876543_29358700

Purtătorul de cuvânt al CSM, Dana Pantazi, a confirmat joi, pentru AGERPRES, că propunerea ministrului Justiţiei pentru reînvestirea şefului DNA a fost înregistrată, fiind primită în data de 29 februarie.

Secţia pentru procurori a CSM urmează să stabilească un calendar în vederea avizării propunerii înaintate de către ministrul Raluca Prună.

În 25 februarie, Raluca Prună spunea că înţelege să îşi asume funcţia pe care o are şi să aplice dispoziţiile legii prin propunerea de reînvestire a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

‘Ca ministru al Justiţiei, înţeleg să iau act de performanţa susţinută a DNA, să-mi asum funcţia pe care o am şi să aplic dispoziţiile legii prin propunerea de reînvestire a procurorului şef al DNA’, declara Raluca Prună la prezentarea bilanţului DNA pe anul 2015.

La finalul evenimentului Prună a explicat că a aşteptat să facă acest anunţ la bilanţul DNA astfel încât să-şi întemeieze propunerea de reînvestire.

‘Voi demara imediat (propunerea – n.r.). Voi trimite, aşa cum se cuvine, o scrisoare la CSM. Ştiţi că propunerea ministrului, înainte de a o trimite preşedintelui, se face cu avizul CSM. Deci, primul pas este să trimit la CSM spre avizare această propunere’, explica ministrul Justiţiei.

Ea preciza că nu a avut nicio discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis anterior luării acestei decizii.

‘Nu, nu am avut nicio discuţie cu preşedintele special despre această procedură. Am avut discuţii la începutul mandatului meu cu privire la priorităţile mele şi la cum văd eu procedura legală, despre care am vorbit că trebuie să fie transparentă, de desemnare a procurorilor. Nu am discutat cu preşedintele în mod special despre reînvestirea doamnei procuror şef Kovesi’, spunea Raluca Prună.