Ministrul Sănătăţii despre medicii demisionari de la Floreasca: Am convocat a treia rundă de mediere. Situaţia e gravă

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, după şedinţa de Guvern, că a convocat pentru miercuri seară, la sediul MS, o a treia rundă de discuţii cu reprezentanţi ai medicilor, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 31 aug. 2016, 15:27
Ministrul Sănătăţii despre medicii demisionari de la Floreasca: Am convocat a treia rundă de mediere. Situaţia e gravă

Întrebat despre demisia mai multor medici de la UPU din cadrul Spitalului Floreasca, Voiculescu a spus: ‘În seara aceasta am convocat a treia rundă de mediere la Ministerul Sănătăţii (cu reprezentanţi ai medicilor demisionari – n.r.)’.

Miercuri, 17 medici de la Departamentul UPU – SMURD al Spitalului de Urgenţă Floreasca au demisionat.

„Au fost două întâlniri convocate de mine, senzaţia mea era că lucrurile merg într-o direcţie bună, se pare că nu este aşa, este o situaţie foarte gravă. În seara aceasta am convocat o a treia întâlnire de mediere, cred că va fi ultima”, a declarat Voiculescu, potrivit News.ro.

Întrebat cum comentează modul în care managerul se adresează medicilor, Vlad Vocilescu a spus că dacă acuzaţiile se confirmă, atunci acest lucru este inacceptabil.

Doctorul Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti şi şeful UPU a Spitalului Floreasca, a declarat, miercuri după-amiază, pentru News.ro, că a semnat, în calitatea sa de şef de secţie, 17 demisii ale medicilor, dar că este posibil să mai fie şi altele, mai mulţi colegi anunţându-l telefonic că vor demisiona în zilele următoare. El a spus că ia în calcul să demisioneze şi el dacă numărul medicilor care vor rămâne va fi insuficient pentru ca activitatea să poată fi asigurată.

Mai mulţi medici de la Unitatea de Primiri Urgenţe s-au adunat, miercuri, în curtea spitalului, reclamând că nu mai pot lucra în condiţiile de acum şi că nu găsesc înţelegere la managerul unităţii medicale, Sorin Păun, care refuză să aprobe noi posturi sau să semneze pentru achiziţia de medicamente. Ei spuneau că, în aceste condiţii, 15 dintre ei au demisionat, iar alţi 15 ar urma să îşi dea demisia în zilele următoare.

„Domnul manager, când are o problemă cu noi, recurge la tot felul de măsuri de intimidare, suntem chemaţi în biroul dumnealui să dăm tot felul de note explicative. Practic, ni se pune pumnul în gură pentru orice lucru minor. Noi am ajuns la concluzia că nu ne putem desfăşura activitatea şi am decis să ne înaintăm demisia, să ne găsim de muncă în altă parte (…) Suntem în preaviz 14 zile, după care vom vedea ce vom face. Nu găsim niciun fel de înţelegere la managerul spitalului, cu care nu se poate discuta. Nimeni nu vrea să ne asculte „, a afirmat unul dintre medicii demisionari.

El a spus că una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă cadrele medicale este lipsa medicamentelor şi a materialelor sanitare.

„Până acum ne-am descurcat, dar greu. Mai aveam stocuri în depozitul UPU, dar aceste stocuri sunt pe terminate. În septembrie nu vor mai fi, iar domnul manager a refuzat să semneze achiziţionarea altor medicamente. Practic, nu vor mai fi medicamente absolut deloc”, a afirmat medicul.

Un alt doctor a spus că el şi colegii săi au fost nevoiţi, de multe ori, să cumpere din banii lor medicamente pentru a avea cu ce îşi trata pacienţii: „Au fost situaţii în care am cumpărat noi medicamente. Vorbim despre medicamente banale, care pot fi cumoărate de la farmacie, pentru că unele medicamente nu se găsesc în farmacii”.

Un alt cadru medical care a demisionat miercuri a spus că la această situaţie s-a ajuns deşi s-a încercat discutarea problemelor inclusiv la nivelul Ministerului Sănătăţii, de unde li s-a transmis că problemele se vor rezolva, însă în presă mesajul a fost că problema nu este atât de mare.

Un alt medic demisionar a vorbit despre faptul că a fost pus în situaţia de a nu avea medicamentele necesare chiar în ultima gardă.

„Şi eu m-am întrebat cum mă voi descurca şi cum voi dormi după gardă, gândindu-mă că a trebuit să fac o alegere. E o decizie pe care nu o doresc nimănui dintre cei care şi-au ales această meserie, anume: să salvăm sau să nu salvăm? Şi dacă îl salvăm, cum o facem? Cu tot ceea ce se poate sau doar cu jumătate din tot ceea ce se poate. Şi e greu să dormi noaptea. Mie mi-e greu să dorm noaptea gândindu-mă că asta e decizia pe care trebuie să o iau şi aş vrea să nu mai trebuiască să o iau eu. Şi pe lângă munca grea pe care o facem, aş vrea să nu mai fie şi asta o complicaţie pe deasupra”, a afirmat medicul.

Potrivit acestuia, în cazurile limită s-au găsit resurse pentru că medicii au făcut în aşa fel încât să găsească, dar acestea nu au fost puse la dispoziţie de spital: „Ne-am descurcat cum am putut şi am făcut tot ce se poate pentru pacienţii noştri, dar nu e formă pe care trebuie să o răspândim, pentru că nu acesta este modul în care trebuie să ne desfăşurăm activitatea în camera de gardă, cerşind de la ambulanţă adrenalină sau la alte spitale, sau cumpărând de la farmacie cu banii noştri”.

La rândul său, medicul Raluca Moldoveanu a afirmat că cererile doctorilor „sunt unele normale”, una dintre acestea fiind aprobarea unor noi posturi pentru care exista acordul ministerului: „Sunt cereri normale, să spunem, care în ultima perioadă nu s-au rezolvat. Există o atitudine a managerului nostru interimar, care ne împiedică să ne desfăşurăm activitatea aşa cum trebuie. În primul rând, lipsa anumitor medicamente şi materiale sanitare şi un anumit tip de atitudine faţă de personalul sanitar care este agresiv-grosolană, să zicem”.

Întrebată ce aşteptări are, ea răspuns: „Să îmi desfăşor munca în condiţii civilizate. (…) Este un cumul de motive, inclusiv faptul că nu au fost aprobate ultimele posturi care erau aprobate de minister. Domnul manager consideră că noi muncim prea puţin şi suntem prea mulţi”.

Demisionarii spun că această situaţie a apărut de aproximativ două-trei luni şi, deşi a fost informat şi Ministerul Sănătăţii şi s-au găsit soluţii, au apărut alte probleme, în sensul că au dispărut alte medicamente sau s-au făcut achiziţii de aparatură nouă care apoi a fost retrasă, spunându-li-se că au tot ce le trebuie la UPU.

La UPU-SMURD Floreasca lucrează 33 de medici, dintre care două doctoriţe au contractele suspendate, fiind în concedii de creştere a copilului, iar alţi doi medici sunt angajaţi cu jumătate de normă.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
O ofertă de la un constructor din România a fost depusă, astăzi, pentru contractul de aproximativ 6,4 miliarde lei privind proiectarea și execuția lotului 2A Ditrău - Grințieș, cel mai lung......
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
În 2024, prețul chiriilor a crescut cu 15% față de anul precedent, conform raportului anual realizat de Storia – platforma ...
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
Articolul 101 din Codul fiscal a neconstituţional, a decis CCR joi, 19 decembrie. Articolul 101 prevede cotele de impozitare ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 500 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat ...