Ministrul Sănătăţii: Toate medicamentele evaluate de ANM vor fi introduse continuu pe lista de compensate

Toate medicamentele evaluate de Agenţia Naţională a Medicamentului vor fi introduse pe lista de compensate, în mod continuu, a declarat sâmbătă, la Oradea, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.
Economica.net - sâm, 28 ian. 2017, 15:00
Ministrul Sănătăţii: Toate medicamentele evaluate de ANM vor fi introduse continuu pe lista de compensate

„Toate medicamentele care au fost evaluate de Agenţia Naţională a Medicamentului, indiferent cum s-a numit acel medicament, va fi introdus pe lista de compensate. Şi acesta va fi un proces continuu. Noi am spus că în primul trimestru introducem medicamente noi, dar aceasta va fi repetată ori de câte ori va fi nevoie, ori de câte ori vor fi medicamente care au fost evaluate deja de Agenţia Naţională a Medicamentului. Pe site, în transparenţă decizională, se va găsi de săptămâna viitoare actul normativ prin care introducem noi medicamente pe lista de compensate. Sunt în jur de 16 molecule noi, care sunt deja evaluate, pentru cancer, pentru boli hepatice, boli cardiovasculare”, a afirmat ministrul într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că reducerea preţurilor la medicamente este prevăzută într-o singură tranşă.

„Ordinul privind reducerea preţului la medicamente este pe site, la transparenţă decizională, deja firmele au cerut consultări publice pe această temă. Nu vă ascund faptul că am avut discuţii cu ei înainte, pentru că nu este interesul guvernului să ieftinim medicamentele şi să dispară de pe piaţă sau să se plece la export paralel. Continuăm discuţia şi încercăm să găsim cea mai bună cale ca această ieftinire să nu se repercuteze negativ asupra pacienţilor”, a mai spus Bodog.

Ministrul a precizat că, prin scăderea preţurilor la medicamente, producătorii ar avea, într-o oarecare măsură, de suferit, dar pe de altă parte, nu le-ar fi afectate afacerile, deoarece, în acelaşi timp, se introduc medicamente noi pe lista de compensate.

„Ei au obligaţia, timp de un an, să asigure necesarul naţional de medicamente. Mă voi asigura prin măsuri legale că acest lucru se va întâmpla. Voi solicita ca producătorii care doresc să se retragă de pe piaţă să facă în scris acest lucru pentru ca Unifarm-ul să găsească medicamente generice sau înlocuitoare pentru cele care ar urma să se retragă de piaţă”, a spus ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 56,28 de milioane de lei (11,30 de milioane de euro),......
Autostrada Transilvania: CNAIR așteaptă ultimele documente pentru semnarea celui mai mare contract din istoria sa, cel pentru Tunelul Meseș
Autostrada Transilvania: CNAIR așteaptă ultimele documente pentru semnarea celui mai mare contract din istoria sa, cel ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) urmează să primească ultimele documente de la asocierea ...
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat luni că săptămâna viitoare urmează să fie semnat contractul pentru ...
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Retailerul de articole sportive Decathlon a raportat luni vânzări solide în 2024 şi a anunţat că va continua procesul ...