Ministrul Sănătăţii, verificat de ANI pentru conflict de interese

ANI verifică dacă ministrul Sănătăţii a numit personal un angajat al instituţiei în comisia care a organizat concursul pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Judeţean Oradea, câştigat de fiul lui Ritli Ladislau, ministrul fiind suspectat de conflict de interese.
Economica.net - mie, 09 nov. 2011, 15:14

Surse din Agenţia Naţională de Integritate (ANI) au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, era deja verificat „pe partea de avere” de către inspectorii de integritate, după ce, la doar câteva zile după numirea sa în funcţie, presa a relatat despre legăturile sale cu mai multe firme care nu ar fi fost menţionate în declaraţiile de avere depuse anterior.

„Acum inspectorii au extins cercetările cu privire la un posibil conflict de interese”, au declarat sursele citate.

Potrivit acestora, ANI vrea să vadă dacă Ritli Ladislau l-a desemnat personal pe angajatul Ministerului Sănătăţii în comisia de concurs pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Clinic Judeţean Oradea, concurs câştigat de fiul ministrului, care a fost unicul candidat. Juristul Adrian Cocoş, actualul şef al Direcţiei de Resurse Umane din Ministerul Sănătăţii, a reprezentat în comisia de concurs instituţia de la care a fost detaşat la minister – Direcţia de Sănătate Publică Bihor – şi nu ministerul.

Managerul interimar al Spitalului Clinic Judeţean din Oradea, Gavril Grebenişan, a declarat că ANI a cerut informaţii cu privire la componenţa comisiei de concurs în vederea ocupării postului de manager, numele persoanelor care au luat parte la desemnarea acestei comisii, precum şi la calendarul concursului.

„Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean din Oradea s-a întrunit în şedinţă extraordinară în data de 7 noiembrie pentru a lua la cunoştinţă şi a analiza solicitarea ANI, transmisă către spital în data de 2 noiembrie, şi ulterior comunicată şi Primăriei Oradea”, a spus Grebenişan.

Potrivit acestuia, Consiliul de Administraţie al spitalului a înaintat conducerii unităţii documentele solicitate de ANI în vederea transmiterii lor către această instituţie.

Ritli Ladislau Csongor, fiul ministrului Sănătăţii, Ritli Ladislau, a câştigat, în 24 octombrie, concursul pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Clinic Judeţean din Oradea, el fiind singurul candidat, după ce Gavril Grebenişan, care deţinea interimar această funcţie, s-a retras în aceeaşi zi.

„Mi-am retras candidatura. Fiecare să înţeleagă ce doreşte”, declara Grebenişan, refuzând să facă alte comentarii.

Te-ar mai putea interesa și
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines la Aktau, în Kazahstan, accident......
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...